banners

Când doar atitudinea te ridică…

marți, 30 septembrie 2014, ora 00:00. Publicat de Cristian C.

Nu! Nu-ţi voi scrie despre voturi, alegeri, politicieni, corupţie sau nedreptate. Nu-ţi voi scrie nici despre Legea 4, Roşia Montană, Marea Unire, Pungeşti sau Puieşti. Nu te voi invita la proteste de stradă, dar te voi provoca la un protest al eului tău, pentru că accepţi şi alimentezi starea în care a ajuns peluza în care respiri sau în care ai respirat până la un moment dat.

Noi doi avem un mod de viaţă comun. Tu şi cu mine avem o istorie în care poveştile noastre se petrec înapoi în timp, apropiindu-se una de cealaltă, din ce în ce mai mult, până când, într-un final, se întâlnesc într-o poveste comună, în aceeaşi peluză. Poate că, în trecutul nostru, punctul de întâlnire se află cu doar câteva generaţii în urmă. Poate că a trecut atâta timp, încât acest punct premerge istoria. Pentru că noi, ultraşii moderni, ne tragem cu toţii dintr-un strămoş comun care cutreiera stadioanele italiene, ne place s-o spunem şi o recunoaştem, cu jumătate de secol în urmă, unde mii de mame năşteau mii de fii ce-ar ar încăpea astăzi într-un stadion al zilelor noastre, fie el ’’Ion Oblemenco’’, ’’Ilie Oană’’, ’’Cluj Arena’’,  ’’Valentin Stănescu’’, ’’Dan Păltinişanu’’ sau Arena Naţională.

Dar, vezi tu, acest strămoş al nostru a ales un mod de viaţă pe care noi l-am luat, la un moment dat, ca etalon al noului nostru mod de a trăi. A ales un mod de viaţă în care libertatea de exprimare şi lupta împotriva interzicerii acestui drept primau. Un mod de viaţă cu deplasări memorabile cu trenul şi cu posibilitatea de a-şi susţine echipa într-un mod unic, fluturându-şi steagul la care a pictat, poate, câteva zile.

Noi doi, tu şi cu mine, am preluat, am iubit şi am trăit acest mod de viaţa până la un punct, când au apărut factori ce l-au alterat, din interior, cu lupte pentru conducerea peluzei, bani, avantaje personale, iar din exterior, prin legi şi abuzuri nenumărate. Am ajuns să mergem la meci şi să nu mai simţim aproape nimic din ceea ce simţeam în trecut. Mesajele, pe care odată le vopseam şi le afişam cu mândrie, n-au intrat, nu pentru că ar instiga la ceva, ci pur şi simplu pentru că nu se mai acceptă nimic de către federaţie sau de către club. Articolul 30 din Constituţie? Ce e ăla? Acum ne rugăm să intre mesajele micuţe, pe care le băgăm în buzunar şi pe care abia apucăm să scriem patru cuvinte. Am ajuns să vad agenţi de pază care-şi întreabau şeful, la ultimul meci pe Arena Naţională, dacă suporterul poate intra cu tricoul unionist pe care scria „Unirea face puterea”, şi rugându-l pe acesta să îl îmbrace pe dos, daca vrea să-şi susţină echipa. Am ajuns să nu mai luăm bilete de la case, ci direct de la conducători. Ce e mai trist este că am devenit apatici la acţiunile jandarmilor, fie ele bătăi sau interdicţii.

Nu am de gând să înşir tot ce e rău în acest moment, în lumea asta care a devenit artificială. Desigur că observi şi chiar ştii mai multe decât mine. Nu îţi cer nimic concret, acum. Îţi cer doar să-ţi deschizi ochii şi să introspectezi asupra realităţii în care ne complacem, noi doi, ultraşii moderni. Ca să citez un artist nou-revenit în industrie: ’’Dacă mai ai mândrie, ia atitudine!’’. Cum o vei face, asta tu decizi.

Lasă un răspuns

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish
Urmărește-ne pe Facebook