banners

Când rivalitatea se transformă în ură și ia vieți nevinovate. Odihnește-te în pace, Bubu!

luni, 29 august 2016, ora 20:26. Publicat de Liviu A.

14089210_1355865677760397_9131154060141086433_n

Foto: Facebook

 

Poți fi dinamovist și să cânți pentru culorile iubite într-un fotbal dezolant. Poți fi stelist și să-ți susții necontenit echipa la alte sporturi, după ce ți s-a luat dragostea fotbalului. Sau poți să nu-ți lași echipa să moară și să te zbați pentru ea, din postura de rapidist. La fel poți fi petrolist, farist, timișorean, oțelar sau arădean și să vezi cum propria dragoste renaște din mâinile tale făuritoare de pasiune, iar exemplele pot continua la nesfârșit. Dar pentru că poți și ai ales să fii asta, ești obligat să înțelegi că toți suntem la fel. Toți strigăm pentru același ideal și toți reprezentăm un singur cuget. Suntem ultrași. Toți. Accentuăm pentru că e esențial: toți, un tot unitar. Unitate.

Am asistat, de-a lungul timpului, la spectacolul natural generat de rivalitățile consacrate (la rândul lor naturale și parcă fără de care nu ar exista pasiunea). Și s-a manifestat frumos! Coregrafii, pirotehnie în exces, scandări, șicanări și frumusețea unui derby. Sunt normale. Am mai spus-o anterior, fără ele nu se poate. Întrețin pasiunea și sunt oxigenul fenomenului. Totodată, am remarcat și scene odioase în susținerea unui alt ideal, poate cel mai important, de asemenea, comun: România. S-a văzut urât, s-au repetat, s-a trecut peste (poate), s-a uitat.

14046122_1113617348683926_8944923990673933065_n

Foto: Dinamomania

Ceea ce s-a întâmplat însă în urmă cu câteva zile nu a avut însă precedent și sperăm că nu se va confunda vreodată cu fenomenul pe care încercăm să-l reprezentăm cu toții și pe care ni l-am ales ca mod de viață. Nu vrem să credem că cineva care lovește cu orice obiect un copil, fie el suporter al unei echipe rivale, s-a considerat a fi vreodată ultras sau că reprezintă vreun grup. Vreo peluză. Totodată, suntem siderați să observăm că incidentul se consideră drept unul între și cu ultrași. Niciodată. Niciodată ura nu trebuie să acapareze dragostea arzătoare din pieptul unui suporter și să ia tot ce e mai frumos din pasiune. Indiferent de tabără și indiferent de culorile iubite. Ura nu-și va avea vreodată locul pe stadioane și nu ne vom putea atinge țelurile dacă nu suntem capabili să distingem linia fină dintre rivalitate și ură. Este fină! De necălcat, totuși.

Untitled

Foto: Facebook

Concluzionând, nu vrem să exprimăm cele de mai sus ca o poziție oficială sau ca un text scris la cald, pentru audiență, ci dorim să tragem un semnal de alarmă referitor la modul în care este perceput fenomenul după asemenea evenimente tragice și confundat cu violența și haosul, în timp ce mereu și-a propus să reprezinte tocmai contrariul.

Odihnește-te în pace, Bubu! Să nu regreți ce ai ales niciodată. Toți suntem cu tine, indiferent ce culori iubim. Toți care am mai rămas, care mai suntem. Cel care ți-a smuls viața atât de devreme, a plecat. Dar nici n-a fost vreodată!

 

Redactat și publicat de Adrian M. – Revista Ultra’

 

 

 

 

Lasă un răspuns

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish
coming soon