banners

Degradarea fotbalului autohton prin ochii unui suporter farist

sâmbătă, 24 septembrie 2016, ora 16:36. Publicat de Liviu A.

14459740_1488484657849783_322835602_n

 

Farul – stilul meu de viață

O să încep cu anul 2001, de atunci totul îmi este mai clar. De când eram mic mergeam la stadion cu tatăl meu, iar când el nu putea, mama făcea drumul, pe jos, cu mine până la stadion și înapoi chiar dacă era frig, cald, ploaie sau vânt.

14442676_1488484784516437_464207459_n

Nu îmi aduc aminte ziua exactă, știu sigur că era vara lui 2001, aveam 8 ani. Tata mă ducea la stadion la un meci de baraj în Divizia B, știu că era turul cu FCM Bacău (echipă din Divizia A). Atmosfera era prea frumoasă ca să nu mă îndrăgostesc de Farul. Strada Primăverii era închisă pentru mașini, peste tot unde priveam erau fariști. Stadionul era aproape plin, lumea era atrasă de fotbal, Farul avea șansa promovării. Eu și tatăl meu stăteam la Tribuna A, din partea stângă a “oficialei”, îmi aduc aminte că băcăuanii deschiseseră scorul devreme, iar înainte de pauza meciului a egalat Farul prin Liviu Mihai, moment în care tatăl meu m-a ridicat pe umeri de bucurie. După pauză, la scurt timp, vine randul lui Cristocea să înscrie, din acel moment stadionul tremura de bucurie, toți constănțenii erau mândri. Când plecam de la meci, pe străzi, în tramvaie sau în mașini se auzeau fariștii, mii și mii de oameni pe atunci, strigând și sărind. Cum să nu fii atras de așa ceva? Imposibil!

14483487_1488482804516635_314859587_n

Am mers la stadion cu tata, până când el nu a mai putut ajunge la niciun meci din cauza muncii, undeva prin 2004-2005. Apoi m-am apucat de fotbal, bineînteles la iubita mea echipă FC Farul, acolo mi-am făcut un prieten la fel de farist ca mine. Renunțasem la ideea de a merge cu parinții la meci, îl luam pe acest nou prieten și ne încercam mereu norocul să intrăm în peluză, acolo unde era marea galerie. Însă ne loveam mereu de aceeași problemă, Sorin Mihăilescu. În acea vreme copiii, țiganii și femeile nu aveau accesul în peluză. Noi ne strecuram prin mulțime lejer, însă odată intrați în peluză, Sorin ne vedea și bineînțeles că ne urechea, ne “mângâia” pe față și ne alunga cu un șut în dos. Dupa aceste alungări mergeam triști la Tribuna A, de unde priveam galeria îngândurați. Bineînțeles că nu am renunțat niciodată și meci de meci încercam să intrăm în galerie, dar de fiecare dată eram primiți la fel. Știu că în 2005 la meciul Farul – Steaua, am mers cu bunicul acestui prieten. Intrarea a fost în peluza din care eram alungați, dar de data asta, Sorin nu ne putea zice nimic, pentru că eram însoțiți de o persoană cunoscută lui. A fost unul din cele mai frumoase meciuri pe care le-am trăit vreodată. Galeria era la înalțime, iar eu țipam cât puteam de tare, bineînțeles îngrosându-mi vocea ca să par mai bărbat (nu cred că există vreunul dintre noi care să nu fi făcut asta cand era ciutan). Torțe, fumigene, confetti, coregrafie, cântece, un meci cu “de toate”, Farul învingea Steaua în Divizia A printr-un gol din penalty, același Cristocea care a adus victoria cu Bacăul din turul barajului de promovare în 2001. Era ceva nou pentru mine, primul meci întreg în peluză, prima victorie a Farului la care am contribuit ca fiind al 12-lea jucător, eram în extaz, nu există cuvinte să pot descrie aceste momente frumoase.

După o vară, în sezonul 2005-2006 întâlnim Dinamo la Constanța, stadionul plin ochi, eu forțam peluza cu acel prieten și bunicul său. Un meci pierdut de echipa mea, dar eu am avut de câștigat cel mai frumos lucru, spiritul farist. După o serie de înjurături la adresa câinilor și câteva cântece frumoase, noi pentru mine, am învățat ceva, că în Constanța doar Farul contează! Acest 0-1 pentru Dinamo, ne-a demoralizat pe toți, la ieșire era îmbulzeală, eu aveam un metru cred, nu mă vedea nimeni, toți mă înghesuiau, e singurul meci la care nu puteam să respir de aglomerație, chiar și asta m-a atras la stadion.

14442776_1488483427849906_1694363967_n

Știu că am omis un meci foarte important și anume finala Cupei României, tot cu Dinamo. Am omis intenționat, pentru că acel meci îmi dă o stare proastă chiar și acum după atâția ani. După un meci bun al echipei mele, am pierdut tot cu 1-0. Trăiesc cu impresia că dacă am fi câștigat atunci acea finală, alta era soarta echipei, de aceea prefer să omit să vorbesc despre acest eveniment, chiar dacă a fost o deplasare reușită, chiar prima mea deplasare.

Voi sări câțiva ani plini de evenimente frumoase (deplasări, bere, fotbal) în care mi-am început cu adevărat viața de suporter. Le sar doar pentru a ajunge în sfârșit la zilele în care ne aflăm, pentru că dacă aș sta să îmi povestesc toate meciurile, probabil s-ar termina filele din word. După 11 ani în aceeași peluză și alți câțiva ani la tribună, cred că am propria-mi poveste romantică alături de Farul, pe care n-aș avea timp să o pun pe foaie.

14458855_1488482964516619_1317271203_n 14483556_1488482971183285_1874000022_n

Din anul 2009, de când a preluat Giani Nedelcu clubul, totul e trist aici la Constanța, acei 8000 de suporteri din deplasarea la finala Cupei României au dispărut, orașul e tot mai departe de fotbal. Nimeni nu se mai implică cu sufletul, dar mai ales financiar. Bilete la pariuri, blaturi peste blaturi, toate satele ne-au umilit cu “scor corect” 4-1/1-4, ăsta nu mai este fotbal.

Singurele meciuri mai animate au venit în ultimii 3 ani, de când a început nebunia la Rapid. În Giulești am resimțit deplasările cu Farul dinainte de Nedelcu. Acasă stadionul parcă era mai plin când știau constănțenii că vine Rapid și au cu cine să se lupte în voce. Ăsta e singurul meci care ne-a mai ținut în priză în ultimii ani, totul fiind cenușiu deasupra clubului nostru.

Treceam zilele trecute pe strada Primăverii și îmi veneau în minte imaginile cu miile de fariști care se îndreptau spre stadion. Acum ce să vezi? Vezi copii care vorbesc la telefon, stau pe tablete și nu știu istoria acelei zone, ce să mai zic să știe de marea echipă a orașului, Farul. Dacă treci pe lângă stadion și întrebi copiii sau adolescenții ce stadion este și ce echipă a jucat pe el, habar nu au. Mi-e scarba de locuitorii acestui oraș care uită să fie romantici, totul e bazat pe bani mulți, minte puțină, cluburi și gagici.

În ultimii 7 ani, în zi de meci, totul era pustiu în jurul stadionului, singurii care erau prezenți eram noi, adevărații fariști, acei 200-300 de inși meci de meci, pe un stadion cu o capacitate de 15.500 locuri pe scaune. O rușine pentru un oraș-port așa mare.

14442569_1488483527849896_285763663_n

 

Până ieri-alaltăieri țiganul ne mințea că vrea să plătească datoriile, vrea să salveze Farul adevărat, ca azi să aflăm că echipa noastră a murit după intrarea în faliment. Ce ne-a rămas de făcut? Ne-a rămas să luptăm toți fariștii pentru obținerea palmaresului și a siglei. Dacă ne unim putem prelua aceste lucruri importante, vrem să fie Farul nostru în viață.

Fotbalul românesc e la pământ, FRF=LPF=MAFIA.

Părerea mea este că ar trebui să fim uniți toți ultrașii din țară și să acționăm cumva împotriva sistemului.

Până atunci, în Constanța doar Farul contează!

Redactat de Andrei A. 

Lasă un răspuns

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish
coming soon