banners

Interviu cu Florin Andrei (PCH Dinamo): „Toți trebuie să înțelegem că uniți reprezentăm ceva, că numai așa lumea ne bagă în seamă.”

duminică, 30 decembrie 2012, ora 13:48. Publicat de Cristian C.

Cu siguranță mulți l-ați văzut la protestele organizate de Asociația Suporterilor Români, conferințele de presă de la București, protestele din Piața Universității sau mitingul de la Sibiu, îndemnând la unitate și la “luptă” împotriva represiunii și abuzurilor forțelor de ordine de pe stadioane. Dar poate nu mulți ştiu că Florin Andrei este un membru marcant al Peluzei Cătălin Hâldan, motiv pentru care am ales să-l intervievăm:

Revista Ultra': Salut Florin, în primul rând mulțumim pentru că ai acceptat să acorzi un interviu Revistei Ultra’, te rog prezintă-te în câteva cuvinte.

Florin Andrei: Salutare, Cristi. Într-adevăr, numele meu este Florin Andrei, m-am născut în București într-o familie cu 4 copii, am 35 de ani, căsătorit, de meserie kinetoterapeut. Am o fetiță de 2 ani și 9 luni care are deja câteva deplasări interne la activ și câteva ieşiri în Piața Universității. Si cu siguranță o voi învăța să iubească libertatea. Libertatea de orice fel.

Revista Ultra': O întrebare simplă: de ce Dinamo București?

Florin Andrei: Paradoxal, copilăria mea încă de la vârsta de 5 ani îmi îndruma pașii către echipa din b-dul Ghencea, datorită tatălui meu care era antrenor de handbal la un satelit al echipei Steaua și care își desfășura antrenamentele pe terenurile lor. Deși tata mă ducea la antrenamentele de handbal, ochii mei fugeau numai către terenurile de fotbal. Chiar și cartierul Militari unde am crescut era unul predominant roșu-albastru, însă totul s-a declanșat tot din vina tatălui meu care, în anul 1981, pasionat de sport fiind, a făcut „greșeala” să mă ducă la un meci de fotbal, primul de altfel al vieții mele, cu 6 zile înainte de ziua mea de naștere, Dinamo – Internazionale Milano. Eram micuț și nu știu cât înțelegeam eu din alergătura acelor „oameni” după o minge, dar felul în care oamenii s-au manifestat pe parcursul acelui meci, culorile vii din tribune și bucuria de la final mi-au rămas adânc întipărite în minte. Câteva zile după acel meci, casa noastră s-a transformat într-un veritabil stadion, cu o minge improvizată din niște haine înghesuite într-o pereche de „ștrampi”. Alergam cât era ziua de lungă cu ea la picior și bombardam tot ce prindeam în cale. Evident d-ul fotbalist “Dudu Georgescu”, căci așa îmi spuneam, a primit și câteva pedepse de la mamă pentru bibelourile distruse. Următorul meu meci live a fost un an mai târziu și evident că, deși îl întrebam pe tata dacă mă duce la Dudu Georgescu, am ajuns în complexul unde își desfășura activitatea, la un meci Steaua – U. Craiova, scor 1-3. Nervii lui tata de după meci și felul târâș-grăpiș în care am ajuns acasă m-au făcut să nu îmi mai doresc să mai merg acolo. În 1983 dragostea mea pentru Dinamo avea să devină certitudine la meciul Dinamo – Hamburg, unde am rămas șocat de gălăgia creată de acea mulțime de oameni din stadion (70.000). De atunci pe buzele mele tot timpul a rămas Dinamo.

Revista Ultra': Întorcându-ne puțin în timp aș vrea să ne spui cum era viața de suporter în anii ’90? Cum erau organizați suporterii, cum era atmosfera pe stadionul Ștefan cel Mare si în general pe stadioanele din România?

Florin Andrei: Anii ’90? Au început cum nu se poate mai bine pentru Dinamo! Deși România tocmai scăpase de regimul comunist, oamenii iubeau fotbalul cum nu știu dacă or să o mai facă vreodată. O echipă de legendă a anilor ’90, aceea condusă de Mircea Lucescu, care spulbera Steaua cu 3-0 în Ghencea și 6-4 în finala cupei României. Aveam deja 13 ani și mergeam singur la meciurile din Ștefan cel Mare. Suporterii erau în primul rând suporteri ai fotbalului, erau niște frumoși fanatici care timp de 90 minute făceau parte din joc, din spectacol. Îmi aduc aminte că încă de atunci existau lideri, dar nu ca cei de acum. Erau niște oameni care începeau să dea tonul cântecelor , și, întocmai ca un val, tot stadionul ajungea să cânte în totalitate. Îmi este dor de bucuria acelor ani, îmi este dor de libertatea acelor vremuri. Stadionul era ultima frontieră, locul unde oamenii veneau și se exprimau cum simțeau: Liber!

Revista Ultra': Avea Dinamo galerie înainte de ’89? Cum se prezenta ea, cum era organizată?

Florin Andrei: Termenul de galerie exista, într-adevăr , dar nu era ceva organizat. Pur și simplu știai că, mergând în peluză, trebuia sa fii angrenajul care urnea tot stadionul .

Revista Ultra': Ce anume te-a făcut să alegi stilul de viață “ultra” în detrimentul unui suporter obișnuit? Pentru că știm, nu-i așa, a fi “ultra” înseamnă a face multe sacrificii.

Florin Andrei: Pentru că nu îmi place să mă mulțumesc cu puțin. Sunt un om care se implică și căruia îi place să vadă lucruri pozitive și constructive. Pentru că a fi „Ultra” este un mod de viață. Vorba mesajului: „Nopți nedormite, miros de vopsea, te iubim viață ultra”!

Revista Ultra': Să vorbim puțin despre dușmani. Suporterii căror echipe sunt dușmanii lui Dinamo? Poți face o ierarhie a lor?

Florin Andrei: Dușmani!? Îmi place să cred că avem rivali. Nu pot să fiu dușmanul unui alt român, nu pot să fiu dușmanul unui alt suporter la fel de asuprit ca mine. Felul în care societatea s-a schimbat, felul în care sistemul a înțeles să ne îngrădească libertatea de a iubi fotbalul mi-a schimbat mult viziunea. Dacă acum 5-6 ani puțini erau cei care înțelegeam că anumite acțiuni trebuie să fie comune, acum cred că totul a luat o altă turnură și mult mai mulți înțeleg importanța unei unități generale care să lupte cu un sistem bolnav și corupt. Dar pentru că mă întrebi de o ierarhie a rivalilor am să îți răspund. Principalul nostru rival e Steaua, cu suporterii ei ne-am luptat pe toate fronturile: fizic, imaginație, orgolii. Sunt urmați în clasament de Poli Timișoara, U. Craiova și Rapid București.

Revista Ultra': La capitolul prieteni cred că am observat cu toții o amiciție cu suporterii Universității Cluj, ne poți spune dacă a pornit de la ceva anume? Pentru că nici culorile nu le aveți la fel, ei fiind alb-negri, și nici spiritul din trecut, în cazul lor unul universitar.

Florin Andrei: În Ardeal Dinamo este foarte iubită, deci și la Cluj. Trebuie să recunosc că am cunoscut în Cluj dinamoviști extrem de pătimași. Prietenia dintre cele două peluze aș putea spune că este ceva natural. Încă de la primele deplasări organizate în anii ’90 apropierea s-a produs necondiționat. Cred că și datorită faptului că în ambele peluze sunt foarte mulți băieți iubitori de țară, atât peluza alb-roșie, cât și cea alb-neagra excelând la capitolul “România”, de-a lungul timpului cele două peluze colaborând la diferite evenimente sportive sau naționaliste.

Revista Ultra': Deplasările tale au ajuns la ordinul sutelor. Fără îndoială că foarte multe dintre ele ți-au rămas în suflet. Enumera trei dintre deplasările interne și trei dintre deplasările externe care te-au impresionat cel mai mult.

Florin Andrei: Într-adevăr, începând cu anul 1993 am început să merg constant la meciuri și de atunci rare sunt sezoanele în care pierd vreun meci, fie el acasă sau în deplasare. Iar din 1999, pe lângă echipa de club merg și la meciurile echipei naționale, atât la cele din țară cât și din afară. La capitolul deplasări interne orice deplasare pe terenul rivalei eterne rămâne o deplasare cu o încărcătură emoțională aparte. O altă deplasare cu totul și cu totul specială este una din vara anului 1998, când în jur de 4000 de câini roșii au făcut deplasarea la Constanta . În dimineața din ziua meciului tot litoralul din Mamaia era plin de steaguri, stegulețe și însemne ale clubului nostru. A 3-a deplasare a clasamentului meu, aș trece una din anul 1997, la un meci de cupa cu ASA Tg-Mureș. Aproape 600 de suporteri am mers la acel meci unde am creat atmosferă senzațională, meciul fiind oprit în repetate rânduri din cauza fumului. La cele externe recunosc că mi-au plăcut toate. Pe locul întâi, de departe, datorită atmosferei create, este deplasarea din Croația de la Split, unde fanii echipei locale protestau chiar la acel meci împotriva UEFA, iar felul în care toată peluza cânta și se coordona m-a impresionat. Pe locul doi este deplasarea de la Istanbul din 2009 , unde atmosfera creată a fost una senzațională, fanaticii suporteri turci cântând asurzitor 90 de minute. Iar pe locul trei deplasarea din Italia de la Roma la meciul cu Lazio, unde au fost prezenți câteva mii de dinamoviști. Cum îți spuneam toate deplasările îmi sunt dragi și toate au povestea lor frumoasă, fie că am fost 2000 în deplasare, fie ca am fost 7 cum a fost cazul din 2001 de la Tirana, când datorită necesității de a tranzita zona de război din Macedonia mulți au renunțat la ideea deplasării. Totuși, eu cu încă 6 prieteni am închiriat un microbuz si am mers la acel meci .


Revista Ultra': Dacă tot suntem la capitolul amintiri, care ar fi cel mai frumos meci la care ai fost prezent? Aici mă refer din punct de vedere ultra’. Si de ce?

Florin Andrei: Cel mai frumos meci referitor la întrebarea ta este o deplasare în Ghencea. Atât steliștii cât și dinamoviștii au avut o coregrafie comună reprezentând niște ținte și mesajul “TRAGEŢI”, în semn de solidaritate cu suporterii steliști ce fuseseră împușcați de către jandarmi cu câteva etape înainte. Mi-aș dori ca mult mai multe acțiuni de acest gen să aibă loc pe stadioanele din România, pentru că numai uniți putem învinge și rezista!

Revista Ultra': Ce s-a întâmplat mai exact pe 10 mai 1997 în deplasarea din Ghencea?

Florin Andrei: O deplasare extraordinară începută practic cu câteva zile înainte, când mulți dintre noi mergeam zilnic într-o fabrică de mobilă de unde râcâiam un clei necesar la confecționarea fumigenelor. Noaptea dinaintea meciului am petrecut-o cu băieții prin parcul sportiv Dinamo, spre dimineață am dat o fugă până acasă să îmi iau fularul și am revenit în jurul orei 9 unde se găseau deja câteva sute de tineri nerăbdători ca mine. Zeci de saci de confetti, mii de cartoane și alți zeci de saci plini cu role de hârtie, multe, foarte multe tobe cu două fete, toate înțesate de fumigene și tot felul de materiale pirotehnice, steaguri și bineînțeles entuziasmul făceau parte din arsenalul nostru pentru acel meci. Îmi aduc aminte că tot drumul auzeam voci temătoare care spuneau: astăzi ia foc Ghencea! Și dacă priveai cu ce ne deplasam la acel meci, nici nu era greu să îți dai seama că așa o să fie. Afară era foarte cald, peluza unde stăteam era aproape plină. Au ieșit la încălzire echipele, moment în care noi toți am dispărut sub miile de confetti, practic înotai prin ele în unele locuri. Ce a urmat este lesne de înțeles, teribiliștii suporteri dinamoviști au aprins acele doze de cola în care confecționasem fumigenele și focul și-a făcut apariția imediat. Însă doar într-un singur loc. Din cauza euforiei, “ajutați” de arșița și de vântul de afară, mai mulți tineri au mutat focul în alte două zone ale peluzei. În câteva minute haosul era declanșat. Ce a urmat? Știm cu toții. Evacuare, rețineri, amenzi etc.

Revista Ultra': Care au fost sursele tale de informare despre fenomenul ultra’? Bănuiesc că în anii ’90, chiar și la începutul anilor 2000 era destul de dificil să te poți informa cu privire la scena ultra’ italiană de exemplu, strămoșii acestui fenomen.

Florin Andrei: He he! Așteptam cu sufletul la gură ca băieții ce comandau SuperTifo să intre în posesia revistei. Îmi aduc aminte că uneori ne înghesuiam câte 3-4 să răsfoim aceea revistă. O răsfoiam și iar o întorceam . Până se uzau paginile. Într-adevăr, nu exista o altă metodă de informare decât revistele. Mai erau povestirile celor care fuseseră la Coppa del Mondo din ’90 desfășurată chiar în Italia. Ascultam si ne imaginam dacă o să putem să ajungem și noi vreodată așa. Din păcate am rămas la stadiul de imaginație.

Revista Ultra': Și pentru că tot suntem la scena italiană, ce părere ai despre ea? Cu ce te-a impresionat și ce peluze din Peninsulă simpatizezi? Dar în alte țări?

Florin Andrei: A fost și va rămâne modelul „ultra” cel mai palpabil. Cu toții am încercat să fim ca ei, cu toții ne-am fi dorit să îi urmăm. Din păcate, politicul i-a învins chiar și pe ei. Nimic nu mai este cum era odată, fotbalul modern a luat locul spectacolului. Ultrașii napoletani mă impresionează prin dragostea lor față de echipă, prin felul în care o susțin sau o amendează când este cazul. Conexiunea dintre peluza napoletană și echipă este una care place. Jucătorii înțeleg astfel că numai colaborând și dăruindu-te poți atrage atâta dragoste. Din alte țări? Îmi plac suporterii lui Olympique Marseille, dar și cei de la Steaua Roșie Belgrad sau Olympiakos Pireu. Îmi plac peluzele care vibrează, îmi plac peluzele cu suporteri fanatici până la extrem.

Revista Ultra': Ai fost și alte meciuri în Europa în afara celor în care era Dinamo sau naționala implicate? Daca da, ne poți spune câteva care te-au impresionat?

Florin Andrei: Da, am fost la mai multe derby-uri din Europa: Steaua Roșie – Partizan, Roma – Lazio, Beșiktaș – Fenerbahce, Liverpool – Chelsea, dar și la meciuri normale din campionatul Angliei. Steaua Roșie – Partizan Belgrad a rămas în inima mea pentru totdeauna, datorită modului în care cele două peluze pregătesc un astfel de meci, datorită modului în care se mobilizează un oraș întreg, ca pentru un război. Chiar simți cum îți creste tensiunea stând în tribune în timpul unui astfel de meci.

Revista Ultra': Să revenim la galeria dinamovistă. În 2003 apare o nouă galerie în peluza sud a stadionului, formată din foste grupuri din nord. Care crezi că a fost motivul acestei decizii, care ulterior din cate am observat a fost aplicată la majoritatea galeriilor din țară, având motive mai mult sau mai puțin întemeiate.

Florin Andrei: În anul 1999 un grup de băieți printre care și eu am hotărât să formăm o nouă brigadă , sub numele de BOYS. Era un grup care creștea de la o zi la alta și care se diferenția prin atitudine și frumusețe, prin pasiune și iubire față de culorile alb-roșii. Când jucătorul Ionel Dănciulescu a revenit în Ștefan cel Mare, nimeni nu a uitat modul în care el alegea să se bucure când marca din postura de jucător al Stelei. O lungă perioadă de timp a fost contestat de întreaga PCH până când, datorită evoluțiilor foarte bune în tricoul dinamovist, părerile au început să nu mai coincidă în peluză. BOYS, fiind un grup radical, a refuzat să înceteze atacurile la adresa lui și de aici au rezultat mai multe certuri între ei și liderul peluzei. BOYS a fost grupul care a părăsit PCH și au ales să se mute în peluza sud. Cu timpul și alți băieți au ales să îi urmeze pentru ceea ce reprezentau ei pe scena „ultra” încă de la înființare. Așa a luat ființă ZEL (zona de exprimare liberă). Părerea mea este că a fost o greșeală. Apariția mai multor peluze “sud” (sau nord în unele cazuri) în România se datorează conducerilor cluburilor noastre, care au încercat să divizeze masele manipulând unii suporteri. Uniți eram mai greu de învins, dar așa, împrăștiați pe stadion, și nu mă refer numai la Dinamo, folosindu-se de intrigi și minciuni, conducerile cluburilor au reușit să aibă influentă asupra unor grupulețe care, cu ajutorul factorului principal de represiune, jandarmeria , puteau fi ținute în frâu.

Revista Ultra': Dinamoviștii sunt prezenți în mod organizat la mai toate meciurile naționalei, atât acasă cât și în deplasare. Care crezi că este motivul acestei constante? De ce crezi că nu e susținută naționala în mod constant și de celelalte peluze din București?

Florin Andrei: Din anul 2000 încoace aproape că nu am lipsit de la nici un meci al echipei naționale peste hotare. Celelalte peluze probabil nu vin din cauza indolenței jucătorilor, din cauza lipsei de performanță, din cauza unei atitudini nedemne de tricolor. Ei bine, și pe noi ne deranjează aceste lucruri, dar , înainte de a merge după un Mutu sau Chivu, noi mergem pentru drapel și pentru România. Sper că, începând din acest an, mai multe peluze să ne urmeze exemplul și să vină alături de noi.

Revista Ultra': Crezi că s-ar putea găsi o soluție din acest punct de vedere? O susținere a naționalei în mod organizat de către toate peluzele din București? Poate fi ASR un element „tampon”, așa cum a fost la România – Uruguay?

Florin Andrei: Da! Categoric! Totul este ca lumea să treacă peste orgolii și să poată sta la o masă pe o terasă în Austria alături: steliști, rapidiști, dinamoviști, poliști etc. Toți trebuie să înțelegem că uniți reprezentăm ceva, că numai așa lumea ne bagă în seamă . Vocea noastră este mult mai puternică atunci când suntem împreună.

Revista Ultra': Spune-ne câte ceva despre Peluza Cătălin Hâldan din zilele noastre. Cum este ea organizată? Aici mă refer la grupuri, deplasări, coregrafii etc.

Florin Andrei: PCH de azi ar putea avea un viitor frumos dacă toți ar înceta să mai creadă în minciunile celor din conducere și toți cei împrăștiați în tot stadionul și divizați de minciuni ar face front comun. Dacă toate grupurile existente vor da uitării totul și o vor lua de la zero o să fie bine. Totul, și aici mă refer la deplasări, coregrafii, se face prin asociația noastră, ASPCH, asociație care se administrează prin marketing propriu. Avem magazinul nostru online cu produse de o foarte bună calitate care au început să aibă priză la public. Dar trebuie spus că în mare parte totul se face din banii noștri.

Revista Ultra': Cât de mare este influența galeriei in clubul Dinamo și cum este în general relația cu conducerea?

Florin Andrei: Influență din punct de vedere moral există, dar lipsa unui proiect de lungă durată, lipsa unui plan care să vizeze performanța, lipsa unei infrastructuri și, cel mai important, lipsa unui stadion , l-au îndepărtat suporterul dinamovist de aceasta și automat influența sa este acum aproape nulă. Relația cu conducerea este ca și inexistentă din cauza celor enumerate mai sus. Ne-am săturat să ascultăm minciunile lor și sa nu vedem niciun fel de implicare financiară. Clubul Dinamo din păcate, din cauza relațiilor cordiale cu firma fraților Becali, este de fapt un mare târg de sclavi. Dinamo nu are fotbaliști și Dinamo nu poate emite pretenții. Ei au majoritatea jucătorilor sub contract cu cei doi, scopul lor este acela de a-și vinde sclavii, nu de a face performanță. De aceea nu avem cum să credem în această conducere .

Revista Ultra': Ce ne poți spune despre represiunea de la noi? Ați avut până acum multe probleme cu forțele de ordine, cu toții ne aducem aminte de ex. de episodul Constanța din 2006 sau evacuarea peluzei de anul trecut în meciul cu Rapid de acasă, cu interdicțiile drept „bonus”.

Florin Andrei: Aici totul este mai complex. Începând de la FRF, poate cel mai puțin, LPF, cel mai mult, Jandarmerie , la fel de mult, și conducerile cluburilor, foarte mult, toate aceste patru entități lucrează împreună, cu ajutorul politicului, să încalce Constituția țării. Prin metodele adoptate, prin legile elaborate, este clar că dumnealor nu doresc decât să ne extermine. Abuzurile jandarmilor depășesc orice normă din drepturile omului și orice limită a bunului simț. Nu știu de ce statul nu se sesizează și nu începe o anchetă în interiorul acestei instituții care nu ar trebui să existe la o asemenea scară. Jandarmeria este ceea ce Ceaușescu numea Securitatea înainte de ’90. Însă felul în care domniile lor au ales sa ne umilească pare că ne unește. Si uniți sunt sigur ca vom putea să răzbatem și să le dăm de furcă. Tot ce sper este să rămânem așa.

Revista Ultra': Ce s-a întâmplat în 2006 la meciul de acasă împotriva Stelei când forțele de ordine au evacuat galeria stelistă iar apoi au luat-o la bătaie pe bulevard? Ce părere ai despre atitudinea de atunci a jandarmilor?

Florin Andrei: Este vorba despre acel meci în care un jandarm cu lipsă creier a folosit arma din dotare trăgând câteva bile de cauciuc în suporterii steliști. În stadion nu aveam cum să îi ajutam, din cauza forțelor de ordine impresionante masate în zona de evacuare a peluzei noastre. Însă cu mâna pe inimă vă spun că pe străzi, împreună cu mai mulți prieteni, am încercat să îi scăpam pe cât mai mulți dintre cei “hingheriți” de jandarmi. Jandarmii îi fugăreau cu armele din dotare iar noi îi ghidam pe rivalii noștri printre străduțele lăturalnice pentru a scăpa de aceștia. Lumea a vorbit două zile despre acel episod, despre abuzurile comise, apoi totul s-a stins. Nu așa trebuie să procedăm. Când au loc astfel de abuzuri trebuie să luptăm până la epuizarea oricărui mijloc de atac. Trebuie să mergem până la CEDO, dacă este cazul , și să demascăm abuzul respectiv. Prin ASR promit că asta încercăm să facem .

Revista Ultra': Legea 4/2008 cu modificările sale ulterioare s-a vrut a fi o lege împotriva combaterii violenței în sport, se pare însă ca ea nu a făcut decât să se bată cap în cap cu anumite articole din Constituție. Ce părere ai despre această lege? Cum va reuși ASR să modifice această problemă delicată a ultrașilor din România?

Florin Andrei: Legea 4/ 2008, respectiv 10/2012 , sunt clar două legi care încalcă grav Constituția României și drepturile omului. Dar tocmai pentru că trăim într-un stat polițienesc sunt tolerate astfel de practici. Este greu pentru că nimeni nu dorește să ne asculte. Pot să vă asigur însă că morișca asta pusă în mișcare nu o să se oprească până când nu vom anula aceste abuzuri. ASR a încercat să intre în discuții cu precedentele două cabinete Boc și Ungureanu, însă ne-am lovit de prostie crasă. Acum avem speranțe că d-ul Ponta o să ne primească într-o zi măcar 15 minute, pentru a-i detalia erorile grave din această lege. Nu cedăm și avem speranțe. Tot ce trebuie să facem este să luptăm împreună.

Revista Ultra': Probabil ai văzut multe schimburi de generații în rândul suporterilor din peluză, mulți oameni vechi ce odată duceau greul s-au retras din cauza problemelor cotidiene lăsând loc ultrasilor tineri și plini de entuziasm. Ce părere ai despre generația actuală de ultrași? Si aici mă refer in general în toată țara nu doar la cei dinamoviști.

Florin Andrei: Generația actuală a fost anihilată din fașă de către sistem. Până când lupta noastră nu-i va elibera ei nu v-or putea să crească în adevăratul spirit “ultra”. Sportul este prizonier acum și suporterii sunt anulați. Dar nu cedăm. Împreună, și vechi si noi, trebuie să luptăm pentru a le da măcar o șansă copiilor noștri.

Revista Ultra': Îți mulțumim încă o dată pentru interviu, în final ai avea ceva de transmis ultrașilor din România?

Florin Andrei: Am să fiu scurt în încheiere, dar la obiect! Dacă noi nu ne ajutăm, ei nici atât nu o vor face. Dacă ei luptă să ne țină dezbinați, noi trebuie să strângem și mai tare rândurile. Daca ei ne vor amuți, noi atunci să strigăm din toate puterile! Să strigăm pentru LIBERTATE, să strigăm pentru România și pentru copiii noştri. Atunci când suporterii va cheamă în stradă nu ezitați să veniți. Cu cât suntem mai mulți cu atât vom fi auziți mai bine. Nu contează distanța dintre noi, nu contează unde ieșim, tot ceea ce trebuie să conteze pentru noi este faptul că iubim modul de viață liber, stilul de viață ULTRA’!

Interviu realizat de CristianRevista Ultra’

3 răspunsuri la “Interviu cu Florin Andrei (PCH Dinamo): „Toți trebuie să înțelegem că uniți reprezentăm ceva, că numai așa lumea ne bagă în seamă.””

  1. A.C.A.B. spune:

    Uniti sub Tricolor – Cu totii la Budapesta!

  2. Riciu spune:

    Respect Andrei Florin din partea suporterilor U Craiova din Bucuresti

  3. fcdb94 spune:

    Respect Uefa .

Lasă un răspuns către A.C.A.B.

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish
Urmărește-ne pe Facebook