banners

Interviu cu liderul grupului Mancha Verde: „Fotbalul modern primește prea mulți bani.”

sâmbătă, 3 august 2013, ora 19:38. Publicat de Cristian C.

Numele lui de familie este Guerra, ceea ce înseamnă „razboi”. Un nume potrivit pentru liderul uneia dintre cele mai de temut grupări ultra din Brazilia. André Guerra este liderul grupării  „Mancha Verde” de la Palmeiras, un club foarte popular din São Paulo. În fața mulțimilor uriașe sau în inima peluzelor, el este mereu acolo. De multe ori, media braziliană a spus că Mancha Verde este cea mai violentă grupare din fotbal și autoritătile îi urmăresc deseori. Au șocat societatea braziliană în 1995 când întreaga țară a urmărit la televizor o invazie masivă pe teren și o luptă uriașă pe Stadionul Pacaembu. Nimeni nu se îndoiește că Mancha Verde este una dintre cele mai puternice grupări de suporteri din fotbalul brazilian. André povestește Revistei Ultra’ partea sa din istoria grupului:

Revista Ultra': Toate grupările ultra braziliene au aproape 40 de ani, dar Mancha Verde este mult mai tanără, având aproape jumătate din vârsta acestora. Ce a însemnat pentru acest grup să își înceapă activitatea după toți ceilalți?  Povestește-ne puțin despre istoria voastră.

André Guerra: Mancha Verde s-a format din alte trei grupuri („Green Empire” –  Imperiul Verde, „Green Hell” –  Iadul Verde și „White and Green Guild” – Ghilda Alba si Verde). Ideea a fost de a crea un grup mai puternic, ceva ce va salva mândria suporterilor noștri. La acea vreme suporterii nici măcar nu se duceau pe stadion îmbrăcați în tricoul clubului. A fost foarte greu să începem această mișcare în timp ce alte grupuri aveau structură și istorie, dar unitatea noastră a triumfat. Pe lângă asta, Mancha Verde a fost creată de oameni care deja se gândeau și credeau într-un viitor măret.

                          André Guerra, în tricou alb

Revista Ultra': Când ai devenit președintele lui Mancha Verde? Cum este ierarhia grupului?

André Guerra: Sunt președinte din 2008. Suntem organizați în presedinte,
vice-președinte, directori, consilii și lideri ai cartierelor. Alegerile au loc la patru ani și președintele este ales de consilierii noștri.

Revista Ultra': Câți membrii are Mancha Verde?

André Guerra: În jur de 26 de mii în toată lumea. Am început această numărătoare în 1998.

Revista Ultra': Mancha Verde are o relație bună cu alte grupuri braziliene. Cum este posibil acest lucru?

André Guerra: Suntem prieteni cu grupuri care ne-au respectat mereu și chiar ne-au ajutat în orașele lor. Întotdeauna le-am returnat favoarea. Mancha Verde are o relație bună cu unele grupuri precum Inferno Coral (Santa Cruz), Cearamor (Ceará), Bamor (Bahia), Torcida Jovem do Grêmio (Grêmio), dar o relație și mai strânsă cu altele pe care le considerăm partenerele noastre: Galoucura (Atlético Mineiro) and Força Jovem do Vasco (Vasco da Gama).

Revista Ultra': Care este părerea voastră în legatură cu celelalte grupări ultras? Care este cel mai mare rival al vostru?

André Guerra: Gaviões da Fiel (Corinthians), datorită istoriei și structurii lor.  Momentan eu cred că toti rivalii nostri ar putea fi mai puternici, dar nu sunt. Eu consider că ultra înseamnă susținere pe stadion, să însoțești echipa și să fii acolo pentru jucători, să-i sustii și să-i aclami. În ultimii ani nu i-am văzut pe rivalii noștri să facă toate aceste lucruri cum trebuie. Pur și simplu nu-mi pot aminti ultimul meci la care un alt grup să fi făcut ceva mai impresionant, ceva mai mult decât am făcut noi.

Revista Ultra': Istoria lui Palmeiras este puternic legată de Italia, o țară a marilor echipe ultra. Are Mancha Verde prieteni în afara Braziliei?

André Guerra: Din păcate vă voi spune că nu, dar sunt unele legături. Liderul unei grupari ultras de la A.S. Roma mi-a spus că ar vrea să viziteze Brazilia și a spus că și noi ar trebui să mergem acolo. Intenționez să-l vizitez și aș vrea să aflu mai multe despre cultura fotbalistică europeană. Alți suporteri ne-au vizitat deja, aici îi pot da exemplu pe băieții de la Juventus și Napoli.

Revista Ultra': Toți suporterii brazilieni cunosc un nume de la Mancha Verde: Cléo. Când a murit, Palmeiras l-a onorat cu un minut de tăcere la un meci. Cum s-a stins și în urma cărui fapt a ajuns un idol?

André Guerra: Toate poveștile despre Cléo sunt despre dedicare și conducere. Era un tip care mereu a crezut că ar trebui să facem din Palmeiras un club și mai mare iar pe Mancha Verde mult mai puternică. El este un martir pentru băieții noștri. Cléo a fost împușcat mortal în fața sediului nostru. Se întâmpla în 1988. Este considerată prima victimă braziliană a huliganismului. Niciun grup nu și-a asumat crima nici până în ziua de azi.

Revista Ultra': Cléo a fost cel care a început tradiția prin a-și picta fața în verde, nu-i așa?

André Guerra: Da, și toți suporterii noștri au făcut asta când a murit.

                           André Guerra, primul din stânga

Revista Ultra': De multe ori presa braziliană spune că Mancha Verde este sinonimul violenței iar suporterii spun că autoritățile mereu urmăresc grupul. De ce se întâmplă asta?

André Guerra: Istoria noastră este foarte asemănătoare cu cea a clubului nostru. Palmeiras a fost format din imigranți italieni. Acest lucru a condus la urmărirea lui, iar fondatorii chiar au trebuit să schimbe la vremea respectivă numele clubului din Palestra Itália în Palmeiras. În zilele noastre reclamăm această hărțuire din partea autorităților, pentru că este evident că beneficiem de tratament diferit din partea lor. Mancha Verde mereu păstrează o atitudine critică în privința tuturor lucrurilor și nu acceptă tratament greșit. Pur și simplu nu tăcem când ceva este greșit și cu siguranță  de aceea suntem hărțuiti.

Revista Ultra': Grupării Mancha Verde îi este interzis accesul pe São Paulo și nu este prima dată când acest lucru se întâmplă. Ne poți explica despre ce este vorba?

André Guerra: Prima dată când ni s-a interzis accesul a fost în 1995. A avut loc o mare bătaie între suporterii lui Palmeiras și suporterii lui São Paulo pe stadionul Pacaembu, stadionul lor de altfel. Și noi suntem de vină parțial, dar nu ne asumăm întreaga responsabilitate a acelei lupte. Acum avem acces interzis doar în São Paulo din cauza lipsei de pregătire a poliției.  Doi dintre suporterii nostri au fost împușcați de polițiști iar aceștia vor să dea toata vina pe grupul nostru. Am făcut tot ce au vrut pentru meciul la care s-a întâmplat acest incident. Au programat o întâlnire cu liderii fiecărui grup ultra și am respectat mijloacele prin care voiau să călătorim și unde trebuia să fim conform cerințelor lor, dar poliția nu a fost pregatită pentru acel meci și au avut loc niste incidente.

Revista Ultra': Ce s-a întâmplat cu polițiștii care au împușcat suporterii?

André Guerra: Nimic! Doar spun că investighează incidentul, dar unul dintre băieții nostri este încă în spital, de trei luni!

Revista Ultra': Pe lângă interdicția lui Mancha Verde autoritătile impun noi interdicții suporterilor. Ce părere ai despre asta?

André Guerra: Este ridicol. Este felul lor de a face din sportul acesta unul de elită. Fotbalul modern primește prea multi bani de la companii și asta va scoate clasa muncitoare de pe stadion. Grupurile ultras perturbă acest fotbal modern așa că vor să dispărem.

Revista Ultra': Grupurile ultras sunt mereu asociate cu violența și lucruri negative, dar Mancha Verde dezvoltă proiecte sociale. Spune-ne puțin despre acest lucru.

André Guerra: Aproape 80% din membrii noștri sunt oameni din zone sarace. Facem acest lucru pentru a ne ajuta copiii și colegii. Mancha Verde organizeaza multe campanii pentru a dona jucării, mâncare, haine și, într-un fel, toate acestea îi ajută pe băieții. În ceea ce privește lucrurile urâte, asta este ceea ce media vrea să sugereze și unora chiar le place să urmărească știri negative.

Revista Ultra': Muțumim pentru interviu. Aveți vreun mesaj pentru suporterii români și europeni?

André Guerra: Nu lăsați fotbalul modern să înnăbușe entuziasmul, pasiunea și idolatrizarea fotbalului. Noroc.

Interviu realizat de Gabriel Uchida (corespondent Revista Ultra’ – Brazilia), publicat în numarul 5 al Revistei Ultra’

2 răspunsuri la “Interviu cu liderul grupului Mancha Verde: „Fotbalul modern primește prea mulți bani.””

  1. Suporterii brazilieni, la fel ca polonezii, sunt ceva aparte.

  2. Gelu spune:

    Respect Ryan Balverfe!

Lasă un răspuns

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish
coming soon