banners

Interviu cu Manu (Chicos Del Infierno – Rapid București): „Îmi doresc stadioanele din nou pline!”

miercuri, 22 decembrie 2021, ora 19:45. Publicat de Cristian C.

CDI

Grupul CDI (Rapid București) și-a anunțat recent desființarea, după 16 ani de activitate, în urma capturării steagului de gard. Cu această ocazie, rememorăm un interviu realizat în 2011 cu Manu de la CDI, interviu publicat în primul număr al Revistei ULTRA’.

Revista ULTRA': Salut!  Îți mulțumim pentru că ai acceptat să stai de vorbă cu noi și te rog să te prezinți în câteva cuvinte.

Manu (CDI): Salut! Sunt Manu de la CDI (n.r. Chicos Del Infierno), am 21 de ani și merg la meciuri de mic.

CDI2

Revista ULTRA': Când ai fost prima dată pe stadion?

Manu (CDI): Cred că prin ’97 am fost cu niște prieteni de la bloc la un Rapid – Oțelul, parcă. I-am bătut cu 5 – 0 și după meci ne-am întors acasă cu o mașină decapotabilă a unui alt prieten, cu steagurile fluturând pe afară, claxoane la fiecare semafor, ce să mai, eram prea euforici… Iar eu, de-a dreptul fascinat de ce momente îți poate oferi Giuleștiul… Și îmi pare bine că prima dată când am fost la un meci, am fost pe Giulești.

Revista ULTRA': Ce te-a făcut să adopți stilul ultra’ în detrimentul suporterului obișnuit?

Manu (CDI): Eu am făcut mulți ani fotbal și când mă duceam cu tata la meciuri mă uitam uitam numai la galerii. Tata îmi tot atrăgea atenția: „Nu te uiți și tu la jucătorul care joacă pe postul tău, numai cu ochii în tribune ești!”. M-au atras mai mult cântecele și atmosfera în sine. Mai vezi o torță, o coregrafie și te atrag când ești mic. Iar când crești, vrei să faci și tu parte din galeria care-ți fură ochii la fiecare meci, să ajungi să-i cunoști pe cei din brigăzile care dau farmecul peluzei, să fii ca ei, poate chiar mai bun… Așa gândeam și eu la început când mă uitam la brigăzile de atunci, mai ales O.H. (n.r. Official Hooligans) și Ultras Unione și-mi spuneam: „Ia uite, mă, dacă am putea face și noi ceva de genu!”. Și când am început să merg la meciuri cu un grup mai mare de prieteni, majoritatea se regăsesc și acum în grup, primul gând a fost ca măcar să ne cumpărăm, cei 18 băieți, aceleași fulare de la Fan-Shop Rapid, să părem nu o brigadă, ci un grupuleț mai mic și fără pretenții… Și de la ideea asta, în timp, am vrut de la noi și pe drumul spre casă de la un meci ne gândeam, mai în glumă, mai în serios, să ne facem brigadă… La un moment dat ni se părea și nouă un lucru destul de greu de realizat, am început să ne gândim la nume și dintr-o joacă a ieșit pe loc „chicos del infierno”. Mi s-a părut tare ideea, le-am zis că am eu un drăcușor ca logo pe acasă și din momentul ăla lucrurile începeau să fie mai serioase…

CDI4

Revista ULTRA': Ce v-ați propus când ați pornit la drum sub denumirea de CDI?

Manu (CDI): De la început am vrut să fim originali în sensul că nu avem un nume oarecare sau să copiem pe cineva. Acesta a venit și dintr-o joacă, ne gândeam că noi eram ăia mai mici, drăcușorii. Mie îmi plăcea și ideea de „Boys” în general și „băieții din infern” a mers brici. Și ne-am propus de la început să apărem din prima cu fulare, cu steag de gard, să pornim tare, să creăm o impresie bună de la început. Și ne-a mers, cu toate că la început am avut multe obstacole adică primele noastre fulare au ieșit roșii în loc de vișinii. Apoi primul nostru banner în loc de vișiniu a ieșit violet. Ne-am zis că suntem frați cu Timișoara, dar dacă ne afișăm așa ce spune lumea? Dar până la urmă a fost mai bine pentru că s-a nimerit ca primul meci la care ne-am pus steagul pe gard să fie pe 1 decembrie, Rapid – PAOK (1-0). Și am ținut neapărat să apărem în 2005 pentru că ne și știam din anul ăla și n-avea rost să mai amânăm.

Revista ULTRA': Cât de ușor sau de greu v-a fost să vă integrați în peluză? Restul brigăzilor v-au acceptat ușor, v-au susținut?

Manu (CDI): A fost și bine, a fost și destul de greu, ca la orice început. La început am fost pe cont propriu în sensul că deși eram din Titan nu aveam prietenii cu băieții din Legione Titan. Mergeam separat, aveam alte rute spre stadion, dar în urma unor discuții cu ei am decis că e mult mai bine să mergem împreună la meciuri, pentru a consolida forța rapidistă a cartierului. Prima dată ne-am așezat în colțul din dreapta al peluzei, apoi ne-am mutat pe centru, între Grant (n.r. Grant Ultras) și B921 (n.r. Brigada 921) în perioada aia. Practic dacă noi ne-am axat de la început pe ideea de a impresiona într-un anume fel nu am întâmpinat probleme. Acum, îți dai seama, unele certuri și divergențe au existat, dar nu foarte mari. Am și gestionat bine treaba, am știut să ne facem prieteni, să ne facem plăcuți.

Revista ULTRA': Care sunt realizările voastre cu care vă mândriți?

Manu (CDI): În primul rând că am ajuns să facem juma de deceniu. Ăsta mi se pare un lucru destul de important pentru noi. Apoi faptul că ne-am implicat la tot ce ține de peluza noastră, coregrafii, mesaje, steaguri. Am concurat și concurăm cu mândrie celelalte brigăzi din țară și din București, nu suntem cu nimic mai prejos decât nimeni. Am și participat și la bătăi cu orice rival când a fost nevoie, și provocați și neprovocați. Suntem mândri că am reușit să facem ceva din numele ăsta, CDI, în sensul că se aude cu drag de noi. Și drag, și invidie, și ură, dar toate astea înseamnă că te apreciază cineva. Și ne mai mândrim cu faptul că avem o relație de frăție cu cel puțin jumătate din brigăzile de la Timișoara.

CDI3

Revista ULTRA': Ai adus vorba de bătăi. Consideri că ele fac parte din ceea ce înseamnă fenomenul ultras sau că e o caracteristică autohtonă?

Manu (CDI): Consider că fac parte din fenomen. La noi e o îmbinare a fenomenului din Anglia și Italia. Eu sunt atras de amândouă în egală măsură. Dar câteodată mă enervează că în Anglia ei vin doar pentru bătaie. Pentru mine mai mult contează echipa că practic de ea m-am îndrăgostit prima dată. Dar cu timpul apar bătăile. Suntem și provocați, dar o căutăm și noi. Pe asta ne-am și bazat la începutul nostru: să mergem la acțiunile astea, să se audă de noi, să facem față și oarecum să-i fie frică lumii de noi. 

Revista ULTRA': Cum e o zi obișnuită în București cu atâția rivali în jur?

Manu (CDI): E bine că Bucureștiul e mare și nu poți să zici că te întâlnești cu ei într-o zi obișnuită, poate doar la club, dar nu te duci acolo pentru scandal. În Tital la început chiar era un război mai dur (n.r. rapidiști vs. steliști). Ba veneau ei, ba noi după ei. Din punctul nostru de vedere noi am ținut steagul sus, ei s-au mai dat la fund și practic nu mai există războiul ăla. Poate și pentru că timpurile astea nu prea îți mai permit să mai ieși să faci scandal și s-a mai liniștit lumea. 

CDI5

Revista ULTRA': Într-un clasament al rivalităților cine ar fi pe podium?

Manu (CDI): Pentru mine și pentru mulți alți rapidiști marea rivală e Steaua. După aceea, Dinamo, fiind din București, și următoarea, rivala noastră de tradiție, Petrolul, față de care, fiind în ultimii ani în B, nu prea mai e răutatea aia. Cum e cu Steaua, îți dorești s-o bați, să-i bați suporterii încontinuu. Apoi ar fi Craiova, le-am luat și steagul, Blue Lions. Nu-i suport! Sunt ei olteni mândri de Craiova lor, dar sunt și eu la fel de mândru de București și de echipa mea. Poate și de aici se trage ura asta a mea față de Craiova. Și oarecum aș urî și UTA pentru simplul fapt că sunt rivalii fraților noștri. Mai nou, ca să aibă și ei o prietenie s-au unit cu Steaua, dar față de frăția noastră de 30 de ani, a lor e de conjunctură. Cum sunt și Dinamo cu U Cluj, dar pe clujeni îi simpatizez, parcă s-ar asemăna cu Rapid. Mi-ar fi plăcut oarecum să fiu înfățit cu ei, dar nici nu-i urăsc. Mie-mi plac, îi respect ca rivali. Dar pe Dinamo și Steaua le urăsc, mai ales pe Steaua.

Revista ULTRA': Și la capitolul prietenii?

Manu (CDI): Doar Timișoara. Cu toate că sloganul nostru e „Singuri împotriva tuturor”.

Revista ULTRA': De frăția cu timișorenii au auzit toți, dar nu știu prea mulți detalii despre cum s-a născut ea. Poți să ne zici câte ceva?

Manu (CDI): Din câte știu ambele galerii luptau împotriva sistemului comunist, scandau lozinci împotriva lor, ambele echipe erau defavorizate. În principal din motivele astea s-a născut prietenia dintre noi.

Revista ULTRA': Cum stați la capitolul organizare, relația cu clubul?

Manu (CDI): Noi n-avem nicio treabă cu clubul, mai ales brigada mea și nici peluza. Clubul, prin avarul de Copos, nu ne-a ajutat niciodată, ba mai mult, la unele deplasări nu ne-a recunoscut ca suporteri când vorba aia, noi reprezentăm Rapidul. În deplasări ne organizăm singuri. Dacă mergem cu autocarele ni le plătim, dacă mergem cu trenul mergem gratis pentru că avem prieteni din galerie care lucrează la CFR. Că tot zicea lumea că noi mergem gratis. Păi da, că sunt rapidiști la conducere și ne oferă câteva vagoane, nu pentru că se implică clubul. Tocmai de aia avem puterea de a contesta conducerea și jucătorii. Și noi, CDI, n-am luat niciodată bani de la nimeni. La coregrafii puneam noi, brigăzile, bani. Acum există un fond al Ligii Suporterilor din care se fac coregrafiile. Ah, poate singurul mod prin care ne-a ajutat clubul a fost că noi stabileam prețul abonamentelor și în loc de 70 de lei pentru abonament puteai să dai 75 de lei, cei 5 lei fiind pentru peluză.

CDI6

Revista ULTRA': Despre represiunea din partea autorităților ce părere ai?

Manu (CDI): Mă bucur că nu mai stau jandarmii lângă noi. Ăsta e singurul lucru bun al legii ăleia (n.r. Legea 4/2008). În rest, am avut tot felul de piedici din partea lor. Nu mai putem să punem steagurile sus ca să aibă ei vedere clară în peluză. Mai sunt diferite bruscări la meciuri, controale excesive, înjurături la care reacționezi și ei au motive să te sancționeze. La meciul cu Dinamo, de exemplu, ne-au zis:„Azi nu se pun steaguri!”. „De ce?”, i-am întrebat. Răspunsul a fost: „Nu știu”. Înainte de meci ne-au spus că nu avem voie să stăm acolo unde stăm de ani de zile înainte de joc, tot fără să invoce un motiv. Și au venit mascații, vreo 20-30 și ne-au luat direct. Am încercat să opunem rezistență, apoi, depășiți de situație, am pus mâna pe pietre, măcar să le spargem cumva căpățânile. Însă tot ei au ieșit ănvingători până la urmă, avariindu-i pe unii de la noi. Plus că sunt inculți, dacă le spui ceva, ei n-au ce să-ți răspundă.

Revista ULTRA': Din punct de vedere ultra’, care sunt cele mai frumoase meciuri la care ai fost, acasă și în deplasare?

Manu (CDI): Mă, sunt norocos că Rapidul are multe meciuri de-astea! Mai ales acasă, cam orice meci e frumos. Aș putea să spun mai multe. Cu Feyenoord… Nu mi-a venit să cred cum se cânta atunci. Erau ambele peluze deschise, stadionul era plin. Acum se cântă la fel de mult, dar nu cu atâta ardoare. Și meciurile cu Steaua de pe Giulești mereu sunt frumoase. Și ultimul meci, când am avut coregrafia cu vulturul ăla și oaia. În deplasări, tot așa, pe Ghencea, când mergeam mai mulți, când eram 3-4000 de suporteri. Mi-a plăcut și la Nurnberg, la prima mea deplasare externă. Deplasările la Timișoara sunt întotdeuna marfă, îți dai seama, te duci la frații tăi unde ești primit regește. Și a mai fost deplasare marfă pe Dinamo, când s-a intrat pe pistă. Eu aveam piciorul în ghips atunci și tot am forțat ceva. A fost tare că tot cei de la sud (n.r. Sud Dinamo) au început și când a venit răspunsul nostru a fost de trei ori mai numeros și mai dureros decât al lor.

Revista ULTRA': Constideri stilul ultra’ un stil de viață sau doar un stil de a susține echipa iubită?

Manu (CDI): E un stil de viață că doar nu ești implicat doar în timpul meciului. Te gândești tot timpul la echipă, la coregrafii, cum să faci data viitoare să fie mai bine, cum să te prezinți data viitoare ca brigadă. Nu ține doar de cele câteva ore pe care ți le petreci la stadion. Și nu există zi să nu mă gândesc la fotbal, la Rapid în special și chiar la peluză. Aveam perioade în care nu puteam dormi nopțile, morcovit fiind de ce nu mergea bine în brigadă sau în peluză la momentele respective, storcându-mi creierii cum să acționăm să schimbăm ce scârțâia. E o pasiune dusă la extrem și mulți nu o înțeleg.

Revista ULTRA': Ai vreun regret c-ai ales calea ultra’?

Manu (CDI): Nu, deloc!

Revista ULTRA': Cine ți se par cei mai buni din scena ultra’ de afară?

Manu (CDI): Eu țin cu anumite echipe și datorită suporterilor. În principal iubesc Italia că ei sunt inițiatorii acestui fenomen. Îmi plac Interul, Roma, pentru că oarecum se aseamănă cu Rapidul, și din câte știu, au tot atâtea campionate ca și Rapid. Sunt atras în principal de steagurile tipice dorienilor, de Napoli care sunt așa răi, pătimași. Câțiva de la noi au avut unele contacte cu ei, la meciul cu Steaua. Ne-au invitat pe la ei. Îmi place și Franța mult. Adoram PSG-ul, singura echipă cu roșu și albastru care îmi place. Am fost foarte supărat când i-au desființat pe Boulogne Boys. Îmi plăceau că erau duri, se duceau la bătăi, dar nu se axau doar pe asta. Aveau și coregrafii reușite, îmi plăcea totul la ei. Acum a pornit și președintele clubului o campanie de înlăturare a huliganilor. Că dacă vezi un puști că se manifestă mai dur, gata, e „huligan”. Mai ales în România.  

Revista ULTRA': Cum se întrevede viitorul pentru CDI?

Manu (CDI): Vreau să ajungem să aniversăm a doua jumătate de deceniu, însă mai e ceva timp până atunci. Apoi aș mai vrea ca noi să rămânem aceiași și ca membri și ca mentalitate și vreau să păstrăm aceeași relație de frăție care domină grupul și să nu dispară comunicarea prin crearea unor bisericuțe sau a altor probleme. La noi e bine, prevăd un viitor luminos pentru că majoritatea suntem din același cartier, ne vedem zi de zi, se crează conexiuni pe care nimeni nu are cum să ți le rupă. Nu neg că n-aș vrea să fim mai mulți, însă prefer să nu apară grupulețe în brigadă doar de dragul de a fi numeroși. Contează calitatea, nu cantitatea. Și nu în ultimul rând, vreau să fim cei mai buni!

Revista ULTRA': Mulțumim din nou pentru interviu și mult succes pe viitor! Un ultim cuvânt pentru cititorii Revistei ULTRA’?

Manu (CDI): Aș vrea ca România să prospere, în primul rând, atât pe plan ultra’ cât și din celelalte puncte de vedere. Cu o Românie prosperă și un trai mai bun în țară, automat cred că lumea s-ar orienta mai mult și către stadioane și ar fi din nou pline. Pentru că asta îmi doresc cel mai mult: stadioanele din nou pline.

Foto: Rapid Fans și CDI

Interviu realizat de Cosmin Iftode pentru Numărul 1 al Revistei ULTRA’ (tipărit în luna mai 2011).

83562879_294158311768854_7527650026611906480_n-1024x1024

Lasă un răspuns

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish
Urmărește-ne pe Facebook