banners

Interviu cu Sherif şi Ionuț Ciobanu, cei doi suporteri care au intrat pe teren la finala Europa League 2012

sâmbătă, 12 mai 2012, ora 16:15. Publicat de Cristian C.

 „Sherif”, suporter al Universității Craiova

 

Revista Ultra': Salutare baieti, în primul rând felicitări pentru curajul de care ați dat dovadă miercuri seara, pentru început prezentați-vă în câteva cuvinte.

Salut, suntem suporteri ai echipei de fotbal Universitatea Craiova: Ionuț Ciobanu (22 ani), membru Ultras Craiova 2004, şi Sherif (21 ani), fost membru  Sezione Ultra 2000, din 2009 membru Ultras Craiova 2004 .

Revista Ultra':  Intrăm direct în subiect, de ce ați intrat pe teren în timpul finalei Europa League? Ce ați vrut sa demonstrați prin acțiunea voastră?

Am intrat pe teren la finală pentru a trage un ultim semnal de alarmă înainte de decizia finală care va fi dată de către Federația Româna de Fotbal în cadrul adunării  generale din 14 mai. Acțiunea este „semnată” de facțiunea Ultras Craiova din Peluza Sud `97. Prin atitudinea noastră, în semn de protest, am vrut ca toată lumea fotbalului să afle de nedreptatea făcută Universității.

Revista Ultra': Cine credeți că este principalul vinovat pentru situația actuală a Universității Craiova ?

Vinovații principali pentru dezafilierea clubului sunt Mircea Sandu, Dumitru Dragomir , Victor Pițurcă şi, nu în ultimul rând, finanțatorul echipei, Mititelu Marin Adrian. Aceste personaje, prin certurile lor, prin lipsa lor de moralitate şi de respect față de ceea ce înseamnă Universitatea Craiova pentru fotbalul românesc, au adus clubul în această situație ruşinoasă. 

 „Ionuț Ciobanu”, suporter al Universității Craiova

Revista Ultra':  Să vorbim puțin despre evenimentele din ziua finalei, suntem curioşi care a fost strategia voastră. Povestiți-ne cum de v-ați gândit să intrați pe teren tocmai la un asemenea meci, în ce sector v-ați luat bilete şi cum ați reuşit să treceți de stewarzi?

Noi în trecut am protestat în mai multe feluri. Acum, că am avut ocazia de a protesta şi la un asemenea meci, n-am dat înapoi, am decis să ducem cauza echipei în Europa şi în întreaga lume .

Am făcut rost de bilete la inelul trei, tribuna a 2-a, dar ne-am infiltrat mai jos printre suporterii basci. Ajungând în prima linie ne-am despărțit pentru a nu atrage atenția stewarzilor, am aşteptat momentul oportun şi am acționat fiecare pe cont propriu.

Revista Ultra':  Am văzut că ați alergat pe diagonala terenului. Asta v-ați propus de la bun început sau ideea era alta?

Tot ce ne-a interesat a fost să ducem mesajul sub „lumina reflectoarelor” !

Revista Ultra': Cum au decurs evenimentele după ce v-au prins stewarzii?

Reuşind ce ne-am propus ne-am predat stewarzilor, aceştia ne-au dus imediat în afara arenei unde am fost preluați de către jandarmi şi duşi în dubă. Nu am fost agresati fizic ci doar verbal, amenințați mai ales de cei de la BGS. În acelasi timp nici noi n-am ripostat fizic ci doar verbal, susținându-ne cauza .

Revista Ultra': Cum a fost la secția de poliție?

La secție totul a decurs normal, conform legii 4/2008, ni s-au întocmit dosare penale,  ne-au amprentat , ne-au fotografiat, inclusiv tatuajele. Cu această ocazie le mulțumim atât băieților, colegii noştri de peluză, care ne-au aşteptat în fața secției câteva ore bune, cât si celor care ne-au susținut moral pentru această acțiune.

Revista Ultra':  Conform modificărilor aduse legii 4/2008, pătrunderea pe teren aduce dupa sine riscul de a face închisoare între 6 luni şi un an. Ați ținut cont de asta înainte să faceți această acțiune? Ce credeți că se va întâmpla cu voi de acum încolo?

Am ținut cont de consecințele acestei fapte si drept dovadă am intrat pe teren.

Revista Ultra': Va gândiți la o cale de apărare împotriva unei decizii nefavorabile pentru voi?

Inevitabil am stat de vorbă cu câțiva avocați. Vom vedea ce se va întâmpla.

Revista Ultra': Dupa cum ați precizat, luni, 14 mai, în cadrul adunării generale a FRF se va decide dacă Universitatea Craiova va fi reprimită în fotbalul românesc sau va fi dezafiliată definitiv. Cum vedeti voi aceasta situatie? Veți reacționa în vreun fel?

Universitatea Craiova va reveni sigur în fotbalul românesc, pentru asta am protestat de când am fost dezafiliați si până în momentul de față. Nu acceptăm altă decizie, nu ar fi drept şi nici legal.

Revista Ultra': În ultima perioadă Asociația Suporterilor Români a inițiat în toată țara acțiuni si proteste împotriva conducătorilor fotbalului românesc. Care este poziția voastră vis-a-vis de acest lucru?

Suntem de acord şi alături de A.S.R. în razboiul cu federația, împotriva abuzurilor jandarmilor sau lupta împotriva legii 4/2008. Noi doi împreună cu grupările din Peluza Sud ’97 ne vom ocupa în continuare de războiul pe care îl ducem împotriva lui Mititelu şi ținem să precizam cu nu acceptăm nicio colaborare cu vreo grupare rivală din țara în acest razboi cu finanțatorul Craiovei.

Revista Ultra‘: Vă multumim pentru interviu, vă dorim baftă în lupta cu represiunea şi să țineti steagul sus. Vreți să le transmiteți ceva suporterilor din Romania?

Da!  Rezistența ultras  continuă!

 

Interviu realizat de redacția Revista Ultra’

5 răspunsuri la “Interviu cu Sherif şi Ionuț Ciobanu, cei doi suporteri care au intrat pe teren la finala Europa League 2012”

  1. helmuth spune:

    LPF FRF MAFIA

    FELICITARI! BAIETI

  2. Jhonnyno1 spune:

    BRAVO BAIETI ! ! ! MUIE DRAGOMIR ! ! !
    MUIE BGS ! ! !
    MUIE GIGI ! ! !

  3. Marian_x spune:

    Respect baieti ! Desi sunteti tineri cu o intreaga viata in fata voi ati decis sa va puneti pe tava libertatea pentru toata iubirea pe care o purtati Universitatii Craiova. Inca o data RESPECT ! Daca toti ar gandi ca voi si ar fi uniti sigur jegurile ce conduc in acest moment fotbalul romanesc ar fi la 2m sub pamant.

  4. Mihai spune:

    Interesant interviul! FELICITARI!

Lasă un răspuns către Mihai

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish
Urmărește-ne pe Facebook