banners

Interviu cu ultrasul român care a învins Jandarmeria Română la CEDO: „Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic!”

sâmbătă, 15 ianuarie 2022, ora 12:47. Publicat de Cristian C.

CEDOvsJandarmeria

În ianuarie 2012, Jandarmeria Română scria cu sânge o nouă pagină a istoriei postdecembriste. România era pe finalul unei crize economice ce ținuse mai bine de trei ani. Salariile tuturor bugetarilor fuseseră tăiate cu 25%, în 2009. TVA-ul se mărise, prețurile explodaseră. Românii erau cu nervii întinși la maxim.

Începând cu 13 ianuarie 2012, aveau să se desfășoare proteste zilnice în Piața Universității din București, cu precădere în fața Teatrului Național și în zona fântânii de lângă Facultatea de Arhitectură. Scânteia care a adus protestatarii în stradă a fost demiterea lui Raed Arafat, fondatorul Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (S.M.U.R.D.), unul dintre criticii liberalizării sistemului medical de urgență, cel care se opunea proiectului de lege ce conferea dreptul operatorilor privați de a asigura o parte a serviciului de urgență.

București. Piața Universității.
14 ianuarie 2012

În seara zilei de 15 ianuarie 2012, Roman, un ultras al echipei naționale a României, se afla într-o cafenea în Centrul Vechi al Capitalei, împreună cu mai mulți prieteni. Au trecut zece ani de atunci…

Mă întâlnesc cu Roman în aceeași cafenea în care se afla în urmă cu un deceniu. Pozitiv, cu zâmbetul pe buze, îmi strânge mâna ferm. Simt dorința sa de a-mi împărtăși experiența avută atât cu sistemul juridic românesc, cât și cu sistemul juridic european. Deși pare puțin obosit, ochii săi emană un sentiment de liniște. Știe că totul s-a încheiat și că și-a demonstrat nevinovăția.

Roman_cafenea

Revista ULTRA': Salut, Roman! Mulțumesc pentru decizia ta de a face publică această poveste prin care ai trecut! Spune-mi câteva cuvinte despre tine, te rog!

Roman: Salut! Sunt Roman, am 37 de ani, din care 24 petrecuți pe stadioane, fie la echipa de club, fie la echipa națională. Sunt membru al grupului Honor et Patria de 18 ani. 

Revista ULTRA': Ce s-a întâmplat în urmă cu zece ani, pe 15 ianuarie 2012? 

Roman: Țin minte că era într-o duminică. Eram împreună cu niște prieteni în această cafenea în care ne aflăm acum, în Centrul Vechi. Să fi fost orele 20. După aproximativ două ore, am decis să mergem spre casă. Mergând împreună cu alți doi prieteni spre stația autobuzului de noapte pe care voiam să-l luăm pentru a ajunge acasă, am fost opriți de către un grup de jandarmi destul de agitați. Jandarmii ne-au întrebat ce căutăm în acea zonă (n.r. Piața Unirii), după care ne-au băgat cu forța în dubă. Este vorba de scena aceea cu „luați site-ul de cultură și băgați-l în dubă!”. Întâmplarea făcea să ne aflăm și noi în acel loc în care acei băieți ce aveau site-ul de cultură fuseseră băgați în duba Jandarmeriei. Bineînțeles, mai erau și multe alte persoane luate, singura lor vină fiind aceea că se aflau în acel moment pe stradă. Ulterior, am fost duși la o secție de poliție din Cartierul Militari.

Momentul în care Roman și prietenii săi au fost băgați în duba Jandarmeriei.
București. Piața Unirii. 15 ianuarie 2012

Revista ULTRA': Protestele se desfășurau în Piața Universității. De ce crezi că jandarmii v-au băgat în dubă, fără a vă legitima și oferi un motiv de reținere în prealabil?

Roman: Așa știam și noi! Că protestele se desfășurau la Universitate. Nu era prima zi în care se protesta. Și nici ultima, după cum am văzut ulterior. Analizând ulterior imaginile de la știri, am văzut că, din cauza faptului că protestul de la Universitate degenerase și din ce în ce mai multă lume se răspândise în toată zona centrală a Bucureștiului, o mare masă de protestatari ajunsese și în Piața Unirii. Asta explică prezența jandarmilor în zona în care am fost reținuți. Dar nimic nu explică modul acestora de comportare cu noi. Au luat pur și simplu la nimereală oameni de pe stradă.  

Revista ULTRA': Ați fost agresați fizic în dubă? Ce s-a întâmplat la secția de poliție?

Roman: În dubă, de la Piața Unirii și până la secțiile de poliție, căci ne-au plimbat pe la mai multe secții în acea seară, deoarece toate erau pline, nu am fost bătuți și nici jigniți. La secția de poliție am observat însă un mod interesant de operare din partea jandarmilor, cei care întocmiseseră procesele-verbale: cine recunoștea fapta trecută de jandarm în procesul-verbal și cine semna documentul primea doar un avertisment. Eu am semnat procesul-verbal, dar am ținut să se precize că nu recunosc faptele menționate. În plus, am refuzat și amprentarea, deoarece aveam actul de identitate și mă puteau identifica. Având în vedere că nu comisesem nicio infracțiune, nu exista un motiv de a fi amprentat. Ne-au ținut la secție până la ora 3 dimineața. 

Revista ULTRA': Ce a urmat după aceste evenimente? Presupun că ai contestat procesul-verbal. Cum s-a desfășurat toată acestă procedură?

Roman: Da, bineînțeles. Ăsta mi-a fost gândul încă din clipa în care am fost băgat abuziv în duba Jandarmeriei. După câteva zile am depus cererea de contestare a procesului-verbal la Judecătoria sectorului în raza căruia s-au desfășurat evenimentele, în seara acelei zile de 15 ianuarie 2012. La câteva luni de la momentul depunerii cererii s-a stabilit un termen de judecată. M-am prezentat la proces împreună cu un martor, în persoana unui prieten care a fost în acea seară cu mine. Fusese și el luat de jandarmi și amendat. Amicul meu nu contestase procesul-verbal, în schimb, a vrut să depună mărturie, pentru că a fost acolo și a văzut toate abuzurile comise de jandarmi. După audierea martorului și pledoaria mea, aveam să câștig procesul la Judecătorie. Ca idee, Jandarmeria Română nu a avut niciun reprezentant la proces, alegând o judecată „în lipsă”, trimițând doar o întâmpinare, singura lor probă fiind procesul-verbal în sine. Legea română prevede că cel amendat trebuie să facă dovada nevinovăției. După două luni de la proces s-a redactat și decizia care anunța anularea procesului-verbal. Practic, câștigasem!

Roman

Serbia – ROMÂNIA, 2009

Revista ULTRA': Și apoi?

Roman: După transmiterea hotărârii judecătorești către ambele părți implicate (subsemnatul și Jandarmeria), aceasta nefiind definitivă, s-a făcut recurs de către Jandarmerie. În acest fel a trebuit să acționez la rândul meu, depunând în instanță întâmpinarea. Un fel de contestare a acestui recurs. De această dată, ședința de judecată ținându-se la Tribunalul București, întrucât recursul trebuie atacat la o instanță superioară celei inițiale, Jandarmeria a trimis și un reprezentant. La fel ca la primul proces desfășurat la Judecătorie, nu au fost aduse probe, iar reprezentantul Jandarmeriei a ales să conteste tocmai mărturia amicului meu, pentru simplu motiv că și acesta fusese amendat în acea zi de 15 ianuarie 2012. Ulterior ședinței de judecată, a fost dată o hotărâre definitivă ce nu mai putea fi atacată la nicio instanță din România. Din păcate, aveam să pierd procesul, iar hotărârea dată de către Judecătoria sectorului 4 avea să fie anulată. Practic, s-a menținut procesul-verbal inițial, cu amenda aferentă.

Revista ULTRA': Ce-ai simțit în momentul în care ai văzut că Tribunalul București le dă dreptate jandarmilor?

Roman: Ce poți simți? Frustrare! Pentru că știi că ți s-a făcut o nedreptate. Tu nu ai comis nicio contravenție și practica uzuală a jandarmilor, pentru a se justifica în fața opiniei publice, este aceea de a lua oameni nevinovați, la nimereală, pentru a demonstra superiorilor și presei că au dat amenzi. Că au activitate, chipurile. Când am văzut că nu mi s-a dat câștig de cauză, am discutat cu cel mai bun prieten al meu, un vechi suporter dinamovist, avocat de profesie, pentru a găsi o soluție în a demonstra, pe de o parte, nevinovăția mea, pe de altă parte, abuzurile Jandarmeriei. Mi-a propus să atacăm hotărârea Tribunalului București la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), nemaiavând în România nicio cale de a mai întoarce sentința.

Revista ULTRA': Practic, urma să ajungi tocmai la Strasbourg, în Franța. Oricum, tu, în calitate de ultras la echipa națională, erai obișnuit cu „deplasările externe”.

Roman: Exact! Chiar înainte de a pleca în deplasare, în Olanda,  în martie 2013, am primit acasă și somația de plată pentru achitarea amenzii stabilite prin procesul-verbal contestat, în cuantum de 500 de lei. Mulți bani, la vremea respectivă.

Revista ULTRA': Practic, după ce ai trecut puțin prin sistemul juridic românesc, a trebuit să faci cunoștință cu sistemul juridic european.

Roman: La momentul respectiv, în 2013, mai rămăsesem doar cu ambiția de a demonstra faptul că nu trebuie să renunți atunci când știi că ai dreptate. Totuși, cel mai mare merit îl are avocatul, cel care a instrumentat dosarul trimis către CEDO.

IMG_20220114_192534

Confirmarea de către CEDO a primirii dosarului lui Roman
9 august 2013

Revista ULTRA': Cum au decurs lucrurile din momentul în care ți s-a acceptat dosarul de către CEDO și până la soluționarea acestuia?

Roman: Practic, începând cu 2013, a fost un lung șir de corespondențe între mine, reprezentat de avocat, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și CEDO. În această perioadă de șapte ani (n.r 2013 – 2020) s-au trimis documente, întâmpinări și răspunsuri la toate probleme ridicate de CEDO. Unul din documentele trimise la CEDO de către MAE avea în jur 50 de pagini redactate în limba franceză. CEDO a trimis acest document și avocatului meu. Încercând să traducem documentul la un birou de traduceri, ni s-au propus niște costuri exorbitante, astfel încât am apelat la niște prieteni francofoni. Țin să precizez faptul că, deși am făcut solicitare către Ministerul Afacerilor Externe pentru a ni se oferi și varianta în limba română a documentului, am fost refuzați. În toată această perioadă de așteptare au fost și momente amuzante. Aș menționa două anecdote în acest sens. Una în care CEDO solicitase niște informații de la Administrația Financiară din orașul meu, Roman, de unde și porecla mea, prin care se verifica dacă am plătit sau nu amenda. Deși aveam dovada plății, Administrația Financiară nu găsea plata în baza sa de date. O altă situație amuzantă a fost aceea când Jandarmeria a fost solicitată să ofere informații despre modul în care l-a înștiințat pe martorul meu cu privire la faptul că fusese amendat, dar Jandarmeria a prezentat doar un document semnat de o persoană necunoscută, susținând că era vorba de un vecin al martorului. 

deplasare_spania

Spania – ROMÂNIA, 2019

Revista ULTRA': Cum s-a terminat procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului?

Roman: În 2020, la aproape nouă ani de la momentul în care am fost reținut și amendat pe nedrept, după finalizarea lungului șir de transmitere de documente, s-a stabilit un termen al procesului, iar la finalul acelui an s-a dat sentința. Decizia CEDO demonstra faptul că nu am avut parte de un proces echitabil în România și nu trebuia eliminată din procesul de la Tribunalul București declarația martorului meu, acceptată inițial la Judecătorie. 

Annotation 2022-01-14 201329

Fragment din Decizia CEDO în privința cauzei G. vs ROMÂNIA
(varianta în limba franceză)
6 octombrie 2020

mai jos, traducerea în limba română:

Annotation 2022-01-14 202440

 

Revista ULTRA': Felicitări! Ce a urmat după decizia favorabilă de la CEDO?

Roman: Anul trecut, după ce a fost publicată decizia CEDO, am făcut împreună cu avocatul o cerere de revizuire a sentinței din decembrie 2012, prin care am solicitat punerea în aplicare în România a deciziei CEDO și menținerea hotărârii Judecătoriei sectorului 4, din 18 septembrie 2012, când mi-a fost anulat procesul-verbal. Jandarmeria Română a contestat din nou acțiunea mea și a venit cu o nouă întâmpinare la această cerere de revizuire a sentinței, dar Tribunalul București a decis în procesul din 7 iunie 2021 să pună în aplicare decizia Curții Europeene a Drepturilor Omului.

dadadaddddd

Fragmente din întâmpinarea Jandarmeriei Române (stânga, 10 mai 2021), respectiv decizia definitivă a Tribunalului București (dreapta, 7 iunie 2021)

Revista ULTRA': Au trecut fix zece ani din momentul în care ai fost băgat în acea „regină” a Jandarmeriei, pe 15 ianuarie 2012, și până astăzi, când ai decis să faci cunoscută această situație prin care ai trecut. Cum vezi tu acești zece ani petrecuți prin hârțogăraia sistemului juridic? A stat doar nevinovăția ta la baza deciziei de a merge până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului? 

Roman: În primul rând, nu regret nici măcar o secundă ceea ce am făcut, apelând la justiție, fie ea română sau europeană. Nu consider că am pierdut nimic. Nu m-au interesat banii în niciun moment și am vrut doar să demonstrez că nu trebuie să lăsăm faptele în voia sorții. Pentru dreptate, trebuie să luptăm până la capăt! Prin demersul meu am vrut să demonstrez că nu trebuie să acceptăm abuzurile și pentru a face acest lucru nu trebuie decât să-ți dorești. 

Revista ULTRA': Ne apropiem de finalul interviului. Deși nu face obiectul acestui interviu, profit de aceste momente pentru a te întreba despre viața ta de ultras al echipei naționale. Ai precizat la început că ești membru al grupului Honor et Patria de 18 ani. Care sunt cele mai frumoase deplasări pe care le-ai avut la echipa națională?

Roman: Pentru mine una din cele mai frumoase deplasări rămâne cea în Belarus, în 2007. O deplasare care a început într-o marți și s-a terminat marțea următoare, după o săptămână. O deplasare făcută cu trenul dus-întors, pe ruta Roman – Pașcani – Suceava – Beclean pe Someș – Cluj – Deva – Arad (unde am făcut joncțiunea cu ceilalți trei colegi de brigadă din București) – Miskolc (Ungaria) – Kosice (Slovacia) – Cracovia (Polonia) – Varșovia (Polonia) – Minsk (Belarus) și retur. În Belarus am comunicat extrem de greu cu localnicii, iar după meci ne-au așteptat o brigadă de vreo 20 de huligani, în gară. Noi eram patru suporteri români, iar soarta a făcut ca ei să ne caute la trenul de Chișinău, noi având bilete la trenul spre Varșovia. O altă deplasare frumoasă a fost cea în Bosnia, în 2011, o deplasare făcută cu autocarul, cu aproximativ 30 de persoane. Un meci foarte tensionat în tribune, dar totul s-a terminat cu bine. O deplasare la care ai fost și tu și pe care de altfel ai prezentat-o foarte bine în cartea ta

bilete_deplasare_Belarus

 Biletele de tren pentru deplasarea în Belarus, 2007

Revista ULTRA': Cum vezi tu fenomenul ultras din România în zilele noastre, având în vedere că ai prins perioada de glorie a ultraseriei românești, respectiv începutul anilor 2000?

Roman: Faptul că suporterii multor echipe de tradiție s-au împărțit în două, multe echipe de tradiție dispărând, iar unele reînființate chiar de către suporteri, coroborat cu represiunea și situația actuală, mă fac să percep fenomenul ultras actual ca fiind într-un regres. Asta nu înseamnă că fenomenul dispare și nu vor veni vremuri mai bune. Poate cel mai decisiv aspect în toată această situație îl reprezintă represiunea față de suporteri și educația, sistemul de valori schimbându-se radical. Eu am avut un alt etalon de valori. Am crescut într-o societate sănătoasă, dacă putem spune așa, iar în prezent, nouă, celor mai vechi, ne revine sarcina de a îndruma tinerii pasionați de acest mod de viață ultra’ către un set de valori ce-au stat la baza apariției ultraseriei. 

Revista ULTRA': Îți mulțumesc încă o dată pentru acest interviu! Un gând pentru cititorii Revistei ULTRA’?

Roman: Mergeți înainte! Susțineți-vă cauza! Nu vă lăsați intimidați și luptați până la capăt! Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.

Interviu realizat de  Cristian Cațan – Revista ULTRA’

83562879_294158311768854_7527650026611906480_n-1024x1024

Lasă un răspuns

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish
Urmărește-ne pe Facebook