banners

Interviu cu un român care a parăsit România pentru Bastia

miercuri, 30 ianuarie 2013, ora 22:46. Publicat de Liviu A.

Interviu cu Theodor Petru Tencalec, românul care îşi trăieşte visul departe de ţară, dar alături de pasiunea vieţii sale – SC BASTIA

Club: SC BASTIA, Corsica
Înfiinţat în
: 1905
Stadion:
Armand Cesari,
Capacitate:
16 400 locuri
Peluza:
Jojo Petrignani
Nr. de membri
: 2400

R.U.:     Salut! Îţi mulţumim că ai acceptat să acorzi un interviu revistei noastre, te rog să te prezinţi în câteva cuvinte.

Theo:     Salut! Numele meu este Theo, am 26 de ani, sunt originar din judeţul Arad şi am plecat din România, lăsând în urmă totul: familia, prietenii, serviciul şi ţara pentru o pasiune, o pasiune care se numeşte Sporting Club de Bastia!

R.U.:     De ce SC Bastia? De ce nu o echipă locală? Cum o echipă mică, cu o expunere mediatică destul de modestă a putut declanşa o pasiune atât de mare, în numele căreia ai făcut atâtea sacrificii?

Theo:    În 1997 am aflat pentru prima dată de existenţa echipei SC Bastia datorită meciului disputat de aceasta împotriva Stelei în Cupa UEFA. Steaua a condus atunci cu 2-0 la pauză, însă Bastia a câştigat meciul cu 3-2 în 10 oameni, dar a pierdut calificarea (1-0 Steaua – Bastia, în tur). Copil fiind pe atunci, eram atras de mirajul marilor echipe din Bucureşti, însă nu aveam o favorită şi nici nu eram capabil să disting aparenţa de esenţă, asimilând cu uşurinţă tot ceea ce se vehicula în presă. După acea manşă secundă a „dublei” din turul al doilea al Cupei UEFA, presa din România i-a criticat dur pe corsicani, atât din cauza stilului agresiv de joc, cât şi pentru devotamentul dus la extrem al suporterilor Bastiei. Cu toate acestea, acel meci a reprezentat pentru mine începutul unui nou drum (chiar dacă atunci nu realizam asta)  am simţit totuşi că Bastia este echipa căreia vreau să mă dedic, echipa alături de care vreau să fiu de acum înainte. Această revelaţie ulterior avea să mă marcheze pentru tot restul vieţii.

R.U.:     Ce a urmat după ?

Theo:   După am căutat să aflu cât mai multe despre Bastia. Ani întregi mi-am alimentat pasiunea doar cu informaţii teoretice, trăind cu speranţa că voi ajunge într-o zi să-mi materializez visul şi anume să fiu alături de echipa de care m-am îndrăgostit la prima vedere (ştiu, poate sună banal pentru unii, însă chiar aşa a fost).

Fiind arădean, susţinerea echipei locale a venit ca un lucru firesc. Meciurile dintre UTA şi Poli sunt cele mai frumoase amintiri ale mele legate de fotbalul românesc: 3000 de suporteri făcând deplasarea cu trenul, defilarea prin toată Timişoara, coregrafii, cântece, o atmosferă superbă, de nedescris – acestea sunt momente  unice în viaţa oricărui ultras, pe care daca nu le trăieşti, viaţa este incompletă. Acele meciuri au avut un farmec aparte, oferindu-mi şansa de a trăi şi simţi la intensitate maximă magia fenomenului.

R.U.:       Cum ai ajuns totuşi în Corsica?

Theo:     Un prieten din Corsica a venit la mine în vizită şi i-am făcut un tur prin România. Acesta a rămas uimit de frumuseţea ţării şi a fetelor de aici, iar drept răsplată în aprilie 2011 m-a chemat la el, în Corsica. Astfel, datorită lui, visul meu de a-mi vedea echipa favorită pe viu a căpătat contur, eram super entuziasmat atunci, chiar dacă nici nu bănuiam că ceea ce va urma va fi dincolo de orice aşteptare. Am ajuns în Corsica pe 13 aprilie, pe 14 am avut o întâlnire cu presa corsicană, iar sâmbată, 16.04.2011 drept răsplată pentru devotamentul şi pasiunea mea pentru echipă, oficialii clubului mi-au oferit onoarea de a da lovitura de începere a meciului Bastia – Beauvais. Pentru mine a fost cel mai frumos moment din viaţa mea. Să fii aplaudat de un stadion întreg, să fii primit cu atâta bunăvoinţă şi căldură de cei de acolo, să fii ulterior respectat şi iubit sunt lucrurile care m-au impresionat profund.

R.U.:        Cum a fost să iei viaţa de la capăt?

Theo:      A fost greu la început, dar în acelaşi timp şi frumos, fiindcă ştiam că fac asta pentru Bastia. Mi-am găsit repede un loc de munca (deşi sunt inginer nu m-a deranjat să încep cu un job în construcţii, căci atâta timp cât sunt alături de Bastia, nimic nu mai contează).

R.U.:        Ai regretat vreodată alegerea făcută?

Theo:    Niciodată! Dacă ar fi să mai aleg de 100 ori, aş alege fără ezitare tot Bastia. Aflându-mă aici, departe de Ţară, am început să văd multe lucruri dintr-o altă perspectivă. Probabil mulţi mă judecă şi blamează pentru decizia luată, puţini însă sunt cei care ştiu că flutur mândru tricolorul românesc la meciurile Bastiei şi îl port mereu cu mine în suflet.

R.U:      Descrie-ne atmosfera meciurilor de acasă şi a celor din deplasare. Care este modul de manifestare al ultrasilor Bastiei?

Theo:      Cu riscul de a părea subiectiv, consider că atmosfera de pe Armand Cesari este una dintre cele mai frumoase, nemaîntâlnite nicăieri altundeva în Franţa. Meciurile de acasă sunt mereu un adevărat spectacol, echipa beneficiază de sprijinul masiv a mii de suporteri materializat prin cântece şi coregrafii de excepţie. În deplasări mergem între 200 și 1000 de ultrasi, excepție fac cele la Ajaccio, fiind pe insulă, mergem câte 4-5 mii, dar pe continent este mult de mers și în consecință destul de scump.

R.U.:    Care a fost cel mai frumos meci jucat acasă și respectiv cea mai impresionantă deplasare?

Theo:    Hmm, acasă… mi-e greu să mă decid, dar cred că a fost Bastia-Creteil, când am bătut în prelungiri și am devenit campioni. A fost o atmosferă deosebită. Iar în deplasare a fost Frejus – Bastia când am promovat matematic cu 6 etape înainte de final și ne-au fost sparte autocarele în port la Nice, a ieșit cu bătaie, 5 ore de dat declarații la poliție… a fost o reală nebunie atunci.

R.U.:      Vorbeşte-ne puţin despre Bastia

Theo:     Aşa cum pentru mine Bastia este un stil de viaţă, există alte câteva mii de suporteri corsicani care îşi alimentează existenţa din aceeaşi pasiune. Dacă îmi permiteţi, țin să fac o scurtă incursiune în timp, menţionând cele mai importante evenimente care au marcat atât evoluţia echipei, cât şi pe-a noastră. Retrogradaţi în liga a 3-a acum 3 ani, cu niște oficiali care îşi urmăreau doar profitul, echipa a intrat în picaj. Cu două săptămâni înainte de începerea meciurilor din Liga a 3-a Bastia a pierdut statutul de echipă profesionistă, fiind retrogradată de Comisia de Disciplină Sportivă în Liga a 4-a. Pericolul de a pierde centrele de formare şi instruire ale jucătorilor a schimbat totul la club: conducere nouă, antrenor nou, avocaţi buni. Astfel am reuşit să ne menţinem în Liga a 3-a unde cu un nou colectiv am început o ascensiune demnă de istoria fotbalului, am bătut aproape orice record posibil, defilând fără nici o problema. Am promovat în Liga a 2-a, pe care am reuşit să o câştigăm fără drept de apel. Promovaţi în Prima Ligă după o pauză de 7 ani, am demonstrat tuturor că mai avem un cuvânt de spus în fotbalul francez. Pe toată această durată suporterii Bastiei au fost constant alături de echipă, greutăţile unindu-ne şi antrenându-ne spiritul de luptă şi sacrificiu.

R.U.:      Cum sunt ultrasii corsicani?

Theo:     Foarte uniți. Aici nu există brigăzi, rivalități, aici există doar Bastia. Avem un singur lider care dă tonul cântecelor și este recunoscut în unanimitate de toți ceilalți ultrasi. Mai sunt și foarte devotați echipei, fac totul cu foarte multă dăruire. Am învățat multe de la ei. Pot spune că de când am ajuns în Corsica nu am ratat nici un meci. Bastia e devenit efectiv o parte din mine, viaţa mea întreagă prin ea o trăiesc, căci momentele petrecute în galerie sunt nişte clipe sublime, unice datorită coregrafiilor şi cântecelor – liantul simţurilor noastre.

Pe stadion încetez să mai exist ca individ, acolo mă simt împlinit, preluând acea identitate colectivă, mă contopesc cu ceilalţi în aceeaşi stare de beatitudine totală.

R.U.:      Care este relaţia voastră cu Clubul/Liga ?

Theo:    Relaţia cu actualii oficiali ai clubului este una foarte bună. E adevărat că în trecut au existat anumite conflicte, însă am ştiut să le depăşim. Transparenţa, încrederea şi respectul stau la baza acestei relaţii. Avem constant şedinţe cu oficialii şi jucătorii clubului la care discutăm cele mai importante aspecte legate de echipă, şi se ţine cont de părerile noastre. Ne bucurăm şi de sprijinul acordat de Club în războiul continuu împotriva Ligii/Federaţiei Franceze de Fotbal. Am fost sancţionaţi extrem de drastic de la meciul Ajaccio – Bastia 21.10.2012, atunci când am primit un meci cu porţile închise datorită unei fumigene aruncate lângă tuşă (pe când pe alte stadioane din Franţa zboară la fiecare meci fumigene şi petarde şi nu se iau nici un fel de măsuri), decizie amânată două luni pentru a fi pusă în aplicare împotriva echipei Marseille, a doua rivală de moarte dupa Nice. La acel meci, pentru a ne susține echipa ne-am adunat în spatele stadionului (cu acordul Ligii Franceze)  pentru a privi meciul. Câte echipe din lume adună 4.000 de fani care cântă neîncetat în spatele stadionului, pe o vreme friguroasă? Acest video este elocvent în acest sens, făcând cât o mie de cuvinte http://www.dailymotion.com/video/xvwa96_l1-2012-13-bastia-marseille-a-huis-clos-ou-presque_sport#.UP5i3WfnSHA Imediat după acest meci am fost supendaţi cu titlu conservator (adică pe termen nelimitat până la luarea unei alte decizii), fiind consideraţi prea periculoşi doar datorită folosirii materialelor pirotehnice. Acum suntem forţaţi să jucăm pe continent meciurile de acasă (Gueugnon, Franţa, 800 km de Corsica!). Suntem cea mai sancţionată echipă din Prima Ligă, lucru ce confirmă faptul că nedreptatea e peste tot, nu doar în România. Acum avem 4 avocaţi voluntari care apară Clubul şi au pregătit un dosar împotriva Ligii cu dovezi clare de discriminare şi inegalitate în luarea deciziilor.

R.U.:      Care sunt cei mai mari rivali ai voştri şi respectiv cine vă sunt prieteni ?

Theo:    Cei mai mari rivali sunt cei de la Nice, urmaţi de Marseille. Prieteni nu prea avem, dar sunt mai multe galerii (cum ar fi în mod special galeria echipei St. Etienne) care ne susţin în lupta contra Ligii şi mai ales după drama din 5 mai.

R.U.:       Ce s-a întâmplat la 5 mai ?

Theo:   La data de 5 mai 1992 Bastia trebuia să joace semifinala Cupei contra echipei Olimpique Marseille (Bastia era în Liga a 2-a atunci). Pentru a face faţă cererilor de bilete, primăria a construit o tribună suspendată de 3000 de locuri. Făcută în viteză şi fără nici un fel de garanţii, tribuna a cedat chiar în startul partidei, când suporterii au început să sară, făcând mii de victime, 18 morţi, 2357 de  răniţi, dintre care mulţi au rămas cu handicapuri pe viaţă (mâini, picioare amputate). Astăzi, lângă stadion există un monument în onoarea victimelor de atunci. S-a înaintat chiar şi o petiţie ca niciodată în Franţa să nu se mai joace vreun meci de fotbal la data de 5 mai (aici am beneficiat de sprijinul mai multor galerii care au dat dovadă de solidaritate în fața acestei tragedii: St.Etienne, Nantes, Marseille, Lens, Nancy) Cu toate acestea încă ne mai luptăm cu Federaţia şi Liga Franceză pentru oficializarea acestei date în memoria victimelor de atunci.

R.U.:      Cum stau lucrurile cu forţele de ordine/presa ?

Theo:   CRS, echivalentul jandarmeriei române, comite deseori grave abuzuri împotriva noastră, însă tot noi suntem consideraţi vinovaţi. Ultrasii corsicani au în general o imagine socială distorsionată din cauza surselor de furnizare a informaţiilor cu privire la fenomen: poliţia şi presa.

R.U.:     Zi-ne câteva caracteristici individuale ale ultrasului corsican

Theo:    În general, Corsica este o insulă fierbinte, însă pentru a înţelege cu adevărat ceea ce se întâmplă aici, mentalitatea unui corsican, trebuie să trăieşti pe insulă. Imaginea ultrasilor Bastiei este mult prea distorsionată faţă de realitate datorită faptului că mulţi dintre aceştia fac parte din Organizaţia Armată FLNC (Frontul de Eliberare al Naţiunii Corsica) care doar în acest an la data de 7 decembrie a aruncat în aer 24 de vile de pe marginea mării, construite fraudulos de către proprietarii francezi. Toate asasinatele şi atentatele au o justificare. În cazul asasinării unor persoane politice sau cu funcţii publice importante de pe insulă, tipologia este aproape întotdeauna aceeaşi: persoane care abuzează de putere, care dau autorizaţii de construcţii unor firme/persoane „de pe continent” (aşa este numită Franţa aici), autorizaţii pe care un corsican nu le-ar putea obţine niciodată.  Dacă a fi naţionalist, a avea demnitate și integritate, a iubi şi a apăra Corsica de cei care au înrobit-o e o crimă, atunci corsicanii sunt criminali în serie. Dacă vrei să jigneşti un corsican adevarat îi spui că este francez.

R.U.:    Ce apreciezi şi ce ai învăţat cel mai important de la corsicani ?

Theo:   Consider că, noi, românii, am avea multe de învăţat de la ei. Sunt foarte principiali şi bine determinaţi în tot ceea ce fac. Le apreciez naţionalismul, chiar dacă uneori e dus la extrem.

R.U.:     Ce părere ai despre fenomenul ultra din lume și implicit din România?

Theo:     Am urmărit tot timpul cu mare interes mai multe campionate din lume. Este o reală placere să-i vezi pe ultrasii greci, sârbi, nemţi sau pe cei din ţările Americii de Sud cum se manifestă, făcând din fiecare meci un adevărat spectacol. Am un profund repesct şi multă admiraţie pentru devotamentul şi dăruirea acestor oameni.

Urmăresc cu regularitate şi ceea ce se întâmplă pe stadioanele din România. Unele echipe din Liga I îmi lasă un sentiment de tristeţe din cauza prestaţiei slabe la capitolul ultra, iar altele precum UTA, Poli, Craiova unde cândva puteai să vezi un adevărat spectacol în tribune sunt acum în derivă.

Mai trist  este să vezi lipsa de unitate între suporterii unei echipe, brigăzi care se războiesc între ele chiar dacă pretind că iubesc aceeaşi echipă, aceleaşi culori. Nu ştiu de ce pentru mulţi ultrasi unitatea rămâne un mit. Ei nu conştientizează că lipsa acesteia implică posibilitatea eşecului, iar separarea suporterilor aceleaşi echipe nu face altceva decât să dea naştere unor comportamente indezirabile, invidiei şi neînţelegerilor.

R.U.:    Îți mulțumim pentru interviul acordat. Ai vreun mesaj pentru suporterii din România?

Theo:    Da, în încheiere aș vrea să le transmit următorul mesaj:
– susțineți echipele favorite indiferent de rezultat, fiți alături de ele atunci când au nevoie de voi și nu uitați că le reprezentați;
– trăiți-vă visele, credeți în ele, nu renunțați niciodată;
– nu uitați nici de valorile morale, atât de străine multora în ziua de azi;
– pe lângă pasiunea de week-end nu uitați că sunteți români, iubiți România și reprezentați-o cu onoare;
-învățați să fiți uniți, fiindcă doar așa veți reuși;
– și poate cel mai important mesaj: NU LĂSAȚI FENOMENUL ULTRAS SĂ MOARĂ, FIINDCĂ EL ESTE FARMECUL FOTBALULUI !

Interviu realizat de Elena Covic pentru Revista UItra’
Ianuarie 2013


 

7 răspunsuri la “Interviu cu un român care a parăsit România pentru Bastia”

  1. Catalin spune:

    Vorbesti de valori morale si stai meci de meci alaturi unor teroristi. Nu ma intereseaza daca pt tine au sau nu vreo justificare, la fel si ETA si IRA probabil au motivele lor si nu pentru asta sunt justificate asasinatele lor lase. In rest respect, ti-o spune alt ultra roman in strainatate.

  2. Pascu Alex spune:

    Bravo Teo! Acum aprox 10 ani eram colegi de liceu si pot confirma pasiunea lui pt Bastia :) Nu am mai fost la un meci cu o mare incarcatura emotionala de cand a pierdut UTA cu Rocar calificare pt divia A parca, la Alba Iulia, dar e frumoasa senzatia de unitate si de implicare suflteasca alaturi de echipa draga.
    Bafta Teo!

  3. Multumesc revistei Ultra’, dragei mele prietene Elena si tuturor celor care au raspuns pozitiv!
    @ps97, nu ma deranjeaza comentariul tau, nu esti singurul care nu poate intelege ce simt eu pentru Bastia, doar ca putini stiu ca nu am ramas pentru UTA pentru ca i-am vazut pe Bastia inainte de UTA (nu aveam cum sa ajung la meciurile UT-ei, locuiam la tara) iar asa cum tu ai ramas loial pentru prima dragoste, asa am ramas si eu, daca consideri ca loialitatea mea este superficiala mai citeste odata articolul, poate vei intelege ca am facut destul sacrificii si mi-am schimbat viata doar pentru o echipa!, si da, nu voi intelege ce simti tu la meciurile Craiovei pentru ca nu sunt si nu voi fi vreodata in pielea ta, dar nici tu nu vei avea ocazia vreodata sa intelegi ce simt eu cand vad meciurile Bastiei in prima liga, pentru ca niciodata Craiova nu va juca pe Furiani. Sincer imi pare rau sa vad unde este Craiova acum si sper sa revina, este trist pentru fotbalul din Romania, dar daca Stiinta nu va mai fi reinfintata vei tine cu Dinamo? cu Panduri? cu Steaua? (vezi, le vei considera drept insulte, ei bine asa este si pentru mine, daca Bastia s-ar desfinta as urmari fenomenului dar nu as mai putea sa ma dedic unei alte echipe). Acum poate poti accepta ca exista si alte persoane care iubesc o singura echipa si numai una pe viata! (este vorba de carcater, loialitate, personalitate, cel putin pentru mine). Respect.

  4. ps97 spune:

    IREAL plm tu vb de fenomenu ultras? pai inseamna ca esti nrbun pai sentimentu asta trebuia sa-l ai pentru uta nu pt alta echipa .Poate peste 10 ani o sa ti cu napoli sau o sa devi ultras in peluza la poli plm nu te supara pe mine dar eu cred nu nu ma va putea emotiona la maxim o alta echipa decat CRAIOVA care am tinut cu ea de cand m-am nascut si am preluat aceasta pasiune de la bunici parinti mosi stramosi olteni regionalisti si toate cele .Imi pare rau ca nu vei putea sa simti niciodata ceea ce simt eu la meciurile CRAIOVEI . BAFTA …STIINTA SUNTEM NOI

  5. Radu spune:

    Tot timpul mi s-a părut că în corsica e cea mai frumoasă atmosferă…

  6. vali spune:

    respect! foarte frumoasa povestea

  7. un oltean ! spune:

    Frumos !

    Stiinta nu moare !

Lasă un răspuns către un oltean !

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish
Urmărește-ne pe Facebook