banners

Jandarmeria Română și reciprocitatea tratamentului preferențial

luni, 3 iulie 2017, ora 11:50. Publicat de Liviu A.

211383-incidente-suporteri-rom-uru

 

Tam-tam, povești, pălăvrăgeală și acuze privitoare la abuzurile Jandarmeriei. Nu e posibil să fi deschis rețelele sociale în ultimele zile și să nu fi văzut asta, măcar din întâmplare.

Dar te-ai gândit vreodată că tot acum câteva zile abuzuri mai grave s-au întâmplat pe un stadion de fotbal? Nu în inima Ardealului, ci într-un oraș dunărean? Știai tu din sursele media că abuzurile persistă pe stadioane de ani buni și nimeni nu își pune întrebări privitoare la asta? Nu. Pentru că societatea asta te-a învățat. Prost. Te-a învățat să-ți formezi principii selective și lipsite de coerență. Coerență…

Nu o să îndrept aceste cuvinte spre nicio minoritate sexuală, religioasă sau etnică. Nu le voi îndrepta nici spre tine, cititorule, pentru că știu că adresarea la persoana a doua nu e pentru toți cei care vor citi. Dar i-am văzut. I-am văzut pe Facebook, cu aceleași fotografii de profil, #rezistente la frig și caniculă. Sunt aceiași care în iarnă „protestau” pașnic. Mulți dintre ei. Sunt cei ale căror visuri au fost spulberate tocmai de cei cărora le-au oferit flori în semn de mulțumire. Și îi venerau pentru că îi „apărau” de unica speranță a triumfului. Acum? Acum s-au transformat. Pentru că abuzurile Jandarmeriei sunt bune doar pe stadioane și împotriva celor de acolo. Acolo e în regulă, pentru asta sunt făcuți. Să ne apere de ultrași, că deh, dă-i dracului de vagabonzi drogați.

Să beneficiezi de un tratament preferențial din partea autorităților și să nu-ți dai seama de asta e un lucru grav. Dar să-l oferi tu, la rândul tău, și să nu fii conștient de asta te face o epavă socială. Și cam asta tinde să devină societatea. Viziunea asupra celor cu „principii” e distorsionată, și atâta timp cât nu vom vedea lipsa coerenței în mentalitate, niciun protest sau acțiune nu vor avea sorți de izbândă. Pentru că nu se vrea. Pentru că dușmanul e venerat, apoi hulit și finalmente totul devine un cerc închis.

Le sunteți datori acum Jandarmilor. Vă luați revanșa, sau ne veți lăsa tot pe noi? Noi suntem vreodată buni? Noi primim flori?

Jandarmeria nu protejează. Niciodată. Pe nimeni. Jandarmeria se protejează. O face ca la carte.

Adrian M.

Lasă un răspuns

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish
coming soon