banners

Jiul Petroșani, un secol de istorie…

marți, 13 august 2019, ora 21:50. Publicat de Cristian C.

afis centenar

Jiul Petroșani a aniversat pe 3 august 100 de ani de la înființarea clubului-fanion al Văii Jiului. Cum suporterii anunțaseră deja că se vor implica pentru a da o mai mare amploare acestei sărbători, am decis să fim și noi prezenți pentru a realiza la fața locului un fotoreportaj despre unul dintre cele mai vechi cluburi ale României.

”Minerii”, reuniți în Asociația Suporterilor Jiuliști, s-au adunat de dimineață la sala de marmură a Primăriei din Petroșani, unde a avut loc festivitatea în cadrul căreia primarul Tiberiu Iacob Ridzi le-a înmânat fostelor glorii ale clubului diplome aniversare. În același timp a avut loc lansarea volumului aniversar dedicat Centenarului Clubului Sportiv Jiul, o carte-document realizată de gazetarul sportiv Genu Tuțu.

Suporteri_Jiul1

Aripa ultra’ a Asociației Suporterilor Jiuliști, respectiv ultrașii Peluzei Sud Petroșani, au format un grup compact și au plecat de la primărie spre stadion, pentru a pregăti din timp coregrafia la care lucraseră toată noaptea. Nu putem să nu precizăm faptul că Petroșaniul nu face excepție la exodul din ultimii ani ai României, din păcate mulți dintre suporterii Jiului Petroșani fiind stabiliți, la fel ca la mai toate echipele din orașele mici ale țării, peste hotare. Totuși, majoritatea dintre ei au făcut un efort și au revenit acasă, special pentru acest eveniment. Aproximativ 30 de ultrași au cântat și aprins fumigene, în drum spre stadion, bucuroși de acest ceas aniversar aparte al clubului iubit.

suporteri_jiul2

Odată ajunși la stadion, suporterii bianconeri au început pregătirea coregrafiei aniversare. De mulți ani, tribunele stadionului ”Jiul”, ce poartă din acest an numele legendarului Petre Libardi, n-au mai cunoscut o atmosferă de adevărat spectacol, precum cea creată de suporterii jiuliști.

Într-un meci al legendelor din toate generațiile care au scris istorie pentru fotbalul petroșenean, pe gazon au revenit sportivi legendari ai Jiului de la Gigi Mulțescu, Rozsnay sau Mihai Stoichiță, până la Toni Sedecaru, Damian Militaru, Lasconi sau Gabi Apetrei, alături de mulți alți fotbaliști, antrenori și conducători care au ținut sus stindardul alb-negru Jiului Petroșani.

În ceea ce privește organizarea suporterilor, aceaștia au avut un prim moment, la intrarea celor două echipe jiuliste pe teren, când au afișat o coregrafie formată dintr-o pânză pictată încadrată de fâșii alb-negre, reprezentând simbolic trei vagoneți ce tranportă ”diamantul negru” (huila), din cele trei diamante reflectându-se cele trei steme folosite de Jiul Petroșani, în istoria sa. De asemenea, pe pânză au fost evocați minerii, ce păzesc diamantele, precum și copiii acestora, respectiv ultrașii ce țin în mână bannerul ”Jiul suntem noi!”. Printre alte amănunte afișate pe pânză am mai putut observa turnurile ce simbolizeaza intrările în subteranul minei de unde se extrage huila. Nu în ultimul rând, trebuie menționat că toate aceste detalii au fost puse pe un fundal format din fumigene tricolore, cu trimitere directă la Centenarul României.

Coregrafia a fost completată cu câteva torțe ce-au luminat tribuna, dar și cu mesajul ”Din tată în fiu, ținem spiritul viu”, reprezentând loialitatea transmisă de-a lungul generațiilor, pentru Jiul Petroșani.

coregrafie_asociatia_suporterilor_jiulisti1

coregrafie3

coregrafie4

Al doilea moment s-a petrecut la finalul primei reprize, când suporterii au afișat un mesaj pentru celălalt club al Ardealului ce își aniversează Centenarul în acest an, Universitatea Cluj. Între cele două cluburi există o amiciție legată nu doar de anul înființării, dar și de faptul că ambele cluburi au aceleași culori: alb-negru. În acest an, suporterii celor două cluburi și-au transmis reciproc, cu diferite ocazii, mesaje aniversare legate de împlinirea a 100 de ani de la crearea celor două cluburi.

„La mulți ani, cl”U”jenilor
Noroc bun din partea minerilor”
 

mesaj_jiul_catre_U_Cluj

Ultimul moment realizat de ultrașii jiuliști s-a petrecut în repriza a 2-a, când s-a afișat mesajul ‘Au trecut 100 de ani și vor mai trece / Jiul nostru nu o să sece”, în spatele căruia au fost fluturate steaguri alb-negre. La câteva momente după afișarea mesajului, a urmat un moment pirotehnic, câteva zeci de torțe fiind aprinse pentru a încheia cum se cuvine un moment unic în istoria acestui club.

mesaj1

piro2-1

piro2-2

piro3-3Alte poze:

genu_tutu_tiberiu_iacob_ridzi

ultrasi_jiulisti1

ultrasi_jiulisti2

ultrasi_jiulisti3

ultrasi_jiulisti4

Jiul4

ultrasi_jiulisti5

jiul1
Jiul2

Jiul3

Jiul5-1

asj

Imagini de la vopsirea coregrafiei:

hala
2 3

15

3-1A 4

5-1
6 7 8 9 10 11 12 13 14

Text: Revista ULTRA’

Copyright video: Revista ULTRA’

Copyright foto: Revista ULTRA’ , Nicu Nimițan (Petroșani), Asociația Suporterilor Jiuliști

Articol realizat de  Cristian C. – Revista ULTRA’

 

Lasă un răspuns

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish
Urmărește-ne pe Facebook