banners

UPDATE Suporter împuşcat mortal în cap de către poliţia bască

marți, 10 aprilie 2012, ora 00:58. Publicat de Cristian C.

Iată declaraţia unui martor care a văzut crima comisă de către poliţiştii basci.

„Am văzut ce s-a întamplat joi. După meci m-am hotărât să mă văd cu fratele meu şi cu prietena mea şi să bem la barul Kirruli, ca de obicei, şi chiar când am ajuns am văzut doi oameni ce purtau tricouri cu Athletic Bilbao ce se tranteau unul pe celalalt. Oamenii au urlat la ei să înceteze, pentru ca era totuşi vreme de petrecere  şi apoi  nimic nu s-a mai întamplat. Noi am început să discutăm despre meci, râdeam… iar dupa 5-10 minute au sosit patru maşini de mascaţi ai Poliţiei basce, cu toţii având armele pregătite. Oamenii au început să îi fluiere pentru că nu înţelegeau ce căutau ei acolo în faţa barului, cu atât mai mult cu această atitudine. Din acel moment au început să tragă la întâmplare către noi.

Trebuie să menţionez că strada unde s-au întâmplat toate acestea era foarte îngustă iar poliţiştii trăgeau de la 20-30 metri, iar toate gloanţele erau trase în zona capului. Oamenii au fost împrăştiaţi foarte rapid, iar dupa 5 minute, o fată striga după o ambulanţă. Eu impreună cu fratele meu am fugit până la fată şi am văzut un tânăr pe jos căruia îi curgea sânge din cap. Când am văzut asta am fugit către poliţişti şi le-am spus că este nevoie de o ambulanţă, mi s-a răspuns: va veni !

Neştiind ce altceva să fac m-am intors în locul unde corpul tânărului era întins pe jos, şi, brusc, simt cum sunt lovit cu un baston peste brat şi pe spate de către un poliţist aflat în urma mea. Mă întorc şi îi spun: uite ce aţi făcut, l-aţi omorât! Unul dintre poliţişti mi-a răspuns: trebuie să văd asta cu ochii mei! Dupa care m-a lovit de două ori cu bastonul şi mi-a spus să plec de acolo. Nicio ambulantă nu venise incă, nici o sirenă nu se auzea, în plus, poliţia a blocat accesul oricărui vehicul pe acea stradă.
Poliţia şi-a motivat acest atac prin faptul că au fost anuntaţi că cineva fusese rănit. Dacă era aşa, unde era ambulanţa? De ce patru maşini pline de mascaţi au apărut instantaneu? De ce erau toţi mascaţi şi înarmaţi dacă trebuia sa fie ridicată o persoană? Cum puteam noi să sărbatorim dacă aveam printre noi o astfel de persoană ranită?

As vrea ca acest criminal, aceşti criminali, să-şi descopere feţele, pentru ca soţiile, copiii şi prietenii să ştie că au un monstru, un om fără conştiinţă, un trăgător „fericit” in casa lor. Rog pe toţi oamenii responsabili, toti politicienii, să condamne acest incident şi să forteze justiţia să facă dreptate. Sunt gata să declar cele spuse mai sus oricând este nevoie. Numărul meu de telefon este xxxxxxx.

Odihneste-te în pace, Iñigo”

UPDATE: Rezultatul autopsiei a fost făcut public: Iñigo Cabacas Liceranzu a fost omorât cu o bilă de cauciuc !

Iñigo Cabacas Liceranzu, un tânăr de 28 de ani, suporter al echipei Athletic Bilbao, a murit astăzi după ce s-a luptat cu durerile în ultimele zile. După meciul din Europa League dintre Athletic Bilbao şi Schalke 04 din 5 aprilie a avut loc un mic incident între suporterii celor doua echipe, după ce au băut împreună după meci. Poliţia a venit şi a tras câteva bile de cauciuc către ei, suporterii ripostând cu sticle.

Potrivit ziarelor locale, Iñigo a fost împuşcat în cap de către un poliţist basc cu o bilă de cauciuc. Iñigo a fost dus la spital unde a stat în comă până azi, când a decedat.

Poliţia spaniolă este recunoscută pentru brutalitatea sa împotriva suporterilor de fotbal. Nu este confirmat 100% ce anume sau cine a tras asupra suporterului, dar sperăm ca justiţia spaniolă să fie corectă la fel ca cea italiană în cazul lui Gabriele Sandri.

 

Lasă un răspuns

EnglishFrenchGermanItalianPortugueseRomanianRussianSpanish
Urmărește-ne pe Facebook